Sâmbăta trecută, Caroline Wozniacki a anunţat că nu-şi va reprezenta ţara în ediţia din acest an a Fed Cup. Danemarca face parte din Grupa A II-a Mondială şi are adversare echipele Rusiei (pe care o întâlneşte mâine) şi Poloniei (meciul are loc vineri). Piotr Wozniacki a explicat că problemele de sănătate ale fiicei lui o împiedică să joace la capacitate maximă, în prezent putând da un randament de 50 %. “Acest lucru nu este suficient pentru a lua în serios Fed Cup. E aceea a fost nevoită să se retragă. Când îţi reprezonţi ţara, trebuie să dai un randament de la 100. Din păcate, în acest moment nu este posibil”, a spus Piotr. Acesta este conştient că absenţa Carolinei din meciurile care contează pentru Fed Cup reduc şansele fostului lier mondial de a fi prezentă la Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Tokyo. "Ştim că există riscul să nu poată participa la Jocurile Olimpice, dar pe de altă parte nu ştim cum va decurge acest sezon. Nu ştim cât timp va mai putea să joace tenis. Suntem într-o nouă situaţie, după ce a fost diagnosticată anul trecut cu artrita reumatoidă. Pentru moment suntem bucuroşi când se trezeşte şi se poate antrena în acea zi", a spus Piotr Wozniacki pentru Sport.pl.
”A fost șocant, normal, când am aflat ce boală am. Sunt fericită pentru cât de optimistă am rămas în ultima perioadă. M-am trezit într-o zi și nu puteam ridica mâinile deasupra capului. M-am speriat rău. Simțeam durere în mâini, picioare și genunchi. Umerii și coatele erau și mai rau, nu puteam să mă spăl pe dinți, să-mi spăl părul, atât de rău îmi era. Simptomele erau din ce în ce mai rele, știam că e ceva greșit și am hotărât să merg la doctor. Nu eram prea speriată pentru că știam ce ar putea fi. Dar diagnosticul m-a trezit”, a spus Wozniacki, la finalul lui 2018. Artrita reumatoidă afectează articulațiile, pe care în timp le distruge. Boala afectează, de obicei, femeile cu vârsta între 40 şi 60 de ani. Singurul factor de risc cunoscut este cel moștenit, probabil, genetic, conform sfatulmedicului.ro.
După decizia anunţată de Caroline, căpitanul Jens-Anker Andersen a apelat la serviciile jucătoarelor Karen Barritza (26 de ani, 699 WTA la simplu, 828 WTA la dublu), Emilie Francati (21 de ani, 780, 561), Clara Tauson (16 ani), Maria Jespersen (27 de ani) şi Hannah Viller Moller (17 ani), ultimele trei neavând clasamente WTA la simplu sau dublu. În acest timp, Polonia le propune pe Magda Linette, Iga Swiatek, Magdalena Frech, Maja Chwalinska şi Alicja Rosolska, iar Rusia pe Daria Kasatkina, Anastasia Pavlyuchenkova, Anastasia Potapova, Margarita Gasparyan şi Natalia Vikhlyantseva. Favorită la calificare este Rusia, care a învins Polonia cu 2-1.
Foto: site-ul oficial al Australian Open


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!