Victor Hanescu (foto 3) a ridicat scorul la 3 - 1 pentru Romania. "Uriasul" s-a impus in fata indianului Prakash Amritraj (foto 4) in trei seturi, cu 6/2, 6/3, 6/1, intr-un meci care a durat 1 ora si 40 de minute.
Dupa un inceput timid pentru reprezentantul tarii noastre, moment in care indianul conducea partida cu 2/1, Hanescu si-a revenit si a reusit 2 break-uri, unul dupa celalalt.
De aici si pana la finalul meciului, break-urile si asii au fost specialitatile pregatite de Hanescu si servite indianului Prakash Amritraj.
Cel de-al doilea Victor care a luptat pentru victoria Romaniei a fost Victor Crivoi, care l-a infruntat pe Somdev Devvarman. Chiar daca dupa primul set nu credeam ca va castiga aceasta partida, dupa 2 ore si 30 de minute, Crivoi s-a impus in fata indianului cu scorul de 4/6, 7/5, 6/3.
Dupa victoriile obtinute astazi, cu scorul de 4-1, Romania va juca si in 2009 in Grupa Mondiala a Cupei Davis. Pe 23 septembrie, la Madrid, va avea loc tragerea la sorti a meciurilor din primul tur al Grupei Mondiale pentru sezonul urmator.
Victor Hanescu: Victoria in fata Indiei este un pas mare pentru Romania
"Aceasta victorie in fata Indiei este un pas mare pentru noi. Am jucat pentru prima data cu o echipa tanara, din care a lipsit Andrei Pavel. Este un rezultat bun pentru Crivoi si Cruciat care sunt la primele meciuri in Cupa Davis", a declarat Victor Hanescu la conferinta de presa care a avut loc imediat dupa terminarea meciului.
"Am fost favoriti inca de la inceput si este bine ca nu ne-am complicat. Meciul de astazi a fost usor prin prisma scorului, dar in teren a fost un meci mai dificil, pentru ca am avut in fata un adversar incomod, cu un stil de joc neconstant si greu de adaptat", a mai adaugat Hanescu.
In ceea ce priveste meciul de dublu, Hanescu a mai mentionat: "Noi nu avem inca o echipa de dublu bine sudata. Tecau si Cruciat au jucat ieri pentru prima data impreuna un meci oficial, avand in fata niste adversari de top mondial. In viitor trebuie sa ne gandim si la dublu mai mult. Faptul ca am jucat pe zgura a fost un avantaj pentru noi. Daca meciul se disputa pe iarba sau ciment, suprafete cu care indienii sunt mult mai obisnuiti, altul era rezultatul".
Este posibil ca in 2009, Andrei Pavel sa devina capitan nejucator al echipei Romaniei de Cupa Davis. In acest sens, Hanescu a tinut sa mentioneze: "Sper sa avem o colaborare frumoasa. Pavel are multa experienta, este o persoana deschisa, este o placere sa lucrezi cu el. Am auzit mereu in ultimele zile ca sunt liderul echipei. Este o pozitie care te motiveaza, vrei sa aduci puncte echipei tale, vrei sa le arati colegilor ca poti castiga".
Intrebat ce se va intampla in viitor cu pozitia Romaniei in Cupa Davis, Hanescu a spus: '"Ducem lipsa de jucatori. Ar trebui sa avem 10-20 de jucatori precum Crivoi sau Cruciat pentru a avea de unde alege. Mergem cu ce avem, acestea sunt conditiile din Romania".
Ilie Nastase: "India imi trezeste amintiri din Cupa Davis"
'"Pentru mine, fiecare meci de Cupa Davis, inseamna o aventura. Cel cu India este unul special, pentru ca de aceasta tara se leaga inceputul carierei mele, cand impreună cu Ion Tiriac am jucat turnee pe suprafete de joc diferite de zgura de acasa. Am avut adversari ce m-au obligat sa imi adaptez jocul dupa diverse stiluri. In Cupa Davis am avut clienta India de 2 ori in drumul nostru spre finalele de vis. Acum nu-l mai avem pe Pavel, dar il avem pe Hanescu, si o noua sansa sa ajungem din nou in grupa mondiala. Ma bucur ca iubitorii sportului alb au venit in acest sfarsit de saptamana la Arenele BNR sa vada inca o victorie a Romaniei", a mentionat Ilie Nastase.
Prakash Amritraj: Speranta moare ultima
"Inceputul fiecarui meci este crucial. Este foarte important cata presiune este asezata pe umerii tai. In plus, conteaza foarte mult si daca joci acasa sau nu, suportul fanilor fiind foarte important pentru moralul jucatorului. Din pacate, sortii nu au fost de partea noastra nici anul acesta. Vom persevera, vom juca si anul viitor si speram ca intr-un final sa ne calificam", a afirmat Prakash Amritraj imediat dupa terminarea meciului. In ceea ce priveste pardida cu Hanescu, acesta a tinut sa mai adauge: "Hanescu a jucat bine astazi, a reusit multe break-point-uri si mi-a dat ceva de furca. In plus, mi-a fost foarte greu sa ma obisnuiesc sa joc pe zgura, noi fiind mai mult obisnuiti pe iarba. Anul viitor sper sa ma calific la Roland Garros, unde suprafata de joc este aceeasi si voi folosi aceste meciuri drept antrenament".
Mai multe imagini din timpul meciului puteti gasi aici.


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!