Victorie şi calificare muncite pentru Mitu şi Rosolska

Perechea formată din Andreea Mitu și poloneza Alicja Rosolska s-a calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Bastad (Suedia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari.

22.07.2016 18:43, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Victorie şi calificare muncite pentru Mitu şi Rosolska

Ele au învins cu 6-3, 2-6, 10-8 cuplul Kiki Bertens (Olanda) şi Johanna Larsson (Suedia), desemnat a doua pereche favorită la câştigarea trofeului. În primul set s-a consemnat un singur break, care a revenit româncei şi partenerei ei la scorul de 3-2 pentru ele. Partea a doua a meciului a aparţinut favoritelor, care de la 2-2 nu au mai pierdut niciun game. S-a ajuns în super tie-break, unde Bertens şi Larsson au condus cu cu 2-0, iar la 4-3 au avut două servicii. Au pierdut unul dintre ele, acela fiind momentul în care Mitu şi Rosoloska au preluat frâiele. Ele s-au desprins la 7-5 după care au avut permanent avantaj pe tabela de marcaj, iar la 9-8 au fructificat prima minge de meci. În faza următoare a competiţiei, Andreea şi Alicja le vor întâlni pe cehoaicele Lenka Kuncikova şi Karolina Stuchla. Săptămâna trecută, românca şi poloneza au fost eliminate în turul 2 la BRD Bucharest Open.

Foto: Dumitru Constantin

Galerie Foto

Citeste despre: Andreea Mitu, Bastad


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!