Scorul final a fost 4-6, 6-1, 10-4. Primele două game-uri din setul de debut au fost tot atâtea break-uri, iar la 3-3 Jeqiolka şi Perez Rojas au câştigat pe serviciul adversarelor. Imediat, Cristina şi Lina au avut minge de break la 40-40, dar punctul decisiv a fost câştigat de adversare, care s-au distanţat la 5-3. După un game alb al perechii Dinu-Gjorcheska, perechea polono-argentiniană a convertit în punct a treia şansă de set pe care a avut-o. Partea a doua a meciului a fost fără istoric. Românca şi partenera ei s-au distanţat la 3-0, iar după ce adversarele şi-au făcut serviciul, au mai câştigat trei game-uri (în ultimul nu au pierdut niciun punct), ducând partida în super tie-break. În decisiv, Cristina şi Lina au condus de la început până la sfârşit: au avut 4-0 şi 6-1, iar la 9-3 au convertit în punct a doua şansă de meci pe care au avut-o.
Este al 12-lea titlu la dublu al Cristinei, al doilea în acest an şi tot al doilea într-un turneu de 50.000 de dolari. ea mai are în palmares 13 titluri la simplu. Iată palmaresul româncei:
Titluri la simplu (13):
unul în 2009: la Antalya-Belek (10.000 de dolari);
două în 2010: la Antalya (Turcia, 10.000 de dolari), tot la Antalya (Turcia, 10.000 de dolari)
trei în 2011: Antalya (Turcia, 10.000 de dolari), tot la Antalya (Turcia, 10.000 de dolari) şi la Bucureşti (10.000 de dolari);
patru în 2012: la Antalya-Kaya Belek (10.000 de dolari), tot la Antalya-Kaya Belek (10.000 de dolari), la Lagos (25.000 de dolari), tot la Lagos (25.000 de dolari)
două în 2013: la Antalya (Turcia, 10.000 de dolari) şi la Mamaia (25.000 de dolari)
unul în 2015: la Antalya (Turcia, 10.000 de dolari)
Titluri la dublu (12):
unul în 2010: la Antalya (Turcia, 10.000 de dolari) alături de românca Ionela-Andreea Iova (România)
două în 2011: la Antalya (Turcia, 10.000 de dolari) alături de Andreea-Roxana Văideanu (Italia) şi la Bucureşti (10.000 de dolari) alături de Camelia-Elena Hristea (România)
trei în 2012: toate la Antalya-Kaya-Belek (Turcia, 10.000 de dolari), primele două alături de Cristina-Andreea Mitu (România), iar ultimul alături de Diana Enache (România)
patru în 2015: la Galati (25.000 de dolari) alături de Lina Gjorcheska (Macedonia), la Bad Saulgau (Germania, 25.000 de dolari) alături de Diana Buzean, la Bucureşti (10.000 de dolari) alături de Diana Buzean, la Joue-Les-Tours (Franţa, 50.000 de dolari) alături de Alexandra Cadanţu (România)
două în 2016: la Bertioga (Brazilia, 25.000 de dolari) alături de Indy de Vroome, la Szeged (Ungaria, 50.000 de dolari) alături de Gjorcheska
Foto: arhiva personală


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!