Victorie în trei seturi pentru Marius Copil

România conduce Slovenia cu 1-0 după primul meci de simplu al partidei din primul tur al Grupei I, Zona Euro-africană, a Cupei Davis.

04.03.2016 08:56, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Victorie în trei seturi pentru Marius Copil

Punctul a fost adus de Marius Copil (202 ATP), care l-a învins, în Sala Sporturilor "Victoria" din Arad, pe Blaz Rola (160 ATP), cu 7-5, 6-3, 7-6 (6). Primul set a început cu un break al slovenului, dar Marius a egalat imediat situaţia, după care s-a mers cap la cap până la 6-5 pentru român. A urmat la serviciu Blaz, care a avut două oportunităţi de a trimite setul în tie-break, dar nu a fructificat niciuna. Însă Marius a câştigat prima minge de set pe care a avut-o, astfel că setul al doilea a început cu el la serviciu. Marius a pus accent în special pe serviciu, iar la 3-2 pentru el a realizat un break care s-a dovedit decisiv în economia setului, în condiţiile în care până la final fiecare jucător şi-a câştigat serviciul.

Setul al treilea a fost la fel de echilibrat. Nu s-a realizat niciun break, chiar dacă ambii jucători au avut câteva şanse (Marius - două, iar Blaz - trei). În tie break, românul a condus cu 3-2 şi 4-3, slovenul a câştigat două puncte la rând, dar au fost ultimele ale lui în acest meci. Aşadar, România conduce Slovenia cu 1-0 şi urmează al doilea meci de simplu al zilei, dintre Adrian Ungur (193 ATP) şi pe Grega Zemlja (181 ATP).

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto

Citeste despre: Marius Copil, Cupa Davis


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!