US Open-ul romancelor

Intotdeauna cand joaca doua romance, mai ales la un turneu de asemenea anvergura, cu un ochi plangem si cu altul radem!

31.08.2011 20:13, de , 0 comentarii, Galerie Foto

US Open-ul romancelor

Chiar Alexandra, la interviul de dupa victoria din primul tur impotriva Kvitovei, a remarcat ca partea buna a unui astfel de meci, este ca una dintre jucatoare va fi sigur in turul 3!

Meciul dintre Alexandra Dulgheru si Monica Niculescu din turul 2, a inceput absolut nebun, cu cate doua break-uri de fiecare parte, asistenta gustand din plin ineditul situatiei.

Monica se dezmeticeste prima si isi castiga ghemul, apoi o face si Alexandra, Monica se distanteaza la 5-3, facand break-ul decisiv. A servit apoi pentru set si nu a ratat, desi Alexandra a incercat rebreak-ul avand chiar doua sanse. La a doua minge de set, Monica se impune si iata ca dupa 34 de minute, Niculescu-Dulgheru 6-3! Monica a castigat 22 de puncte contra 16 si a servit mai eficient, si cu primul si cu al doilea serviciu.

Pentru ca romancele nu au trecere la transmisiile televizate ale Eurosportului, unde  vedem mereu la concurenta alte meciuri mult mai putin interesante (o spun foarte obiectiv!), incerc sa-mi imaginez cam cum s-a desfasurat schimbul de mingi. Cred ca era greu ca Monica sa fi putut sa o incomodeze pe Alexandra cu slice-ul  de forehand, care pe un astfel de teren nu prea are efect, dar totusi, Monica a gasit lovituri castigatoare si s-a impus, ba mai mult a inceput in forta si setul al doilea, chiar cu un break! Scorul devine repede 2-0 si Monica simte ca trebuie sa preseze, are din nou minge de break. Alexandra stie si ea ca la 0-3 aproape totul este pierdut si lupta, salveaza doua mingi de break, dar nu o mai poate face si cu a treia si Monica va servi pentru a se distanta decisiv.

Randurile de fata se scriu live, si asteptam replica Alexandrei, care a reusit  si ea 2 break-uri in setul inaugural, dar acum e ceva mai greu, fiindca se pare ca oboseala de la meciul din rundul  1 isi spune cuvantul...

Suntem in fata ghemului 4 si pauza este mult prea lunga, ducandu-ne la gandul ca una din fete are probleme medicale, sau a inceput ploaia. Prefer a doua varianta, negandindu-ma ca s-ar putea ca serverele sa fi obosit si ele,  de atata caldura...

In fine, jocul se reia, in aceiasi maniera, cu Monica indreptandu-se spre victorie. Alexandra reuseste sa egaleze la 40 si arunca in lupta toata energia de care dispune, dar este tot mai greu, Monica aflandu-se in zi mare. S-a facut  4-0 si ce s-ar mai putea spune?

Alexandra greseste mult si se pare ca isi va pierde si acest ghem pe serviciul sau , scorul ajungand repede la 0-30, apoi 15-40, dar minune, Alexandra egaleaza. Aici imi spun in gand ca este bine, Alexandra nu este accidentata si mai lupta, pentru onoare, pentru publicul prezent la meciul romancelor, dar din pacate pentru ea, nu este in apele sale...

Nu am apucat sa scriu un rand si Monica face ghemul, urmand la serviciu, si destul de expeditiva, incheie meciul , 6-3,6-0!!

Alexandra, impreuna cu noi, isi va aduce aminte mereu de acest US Open, fiindca a scos in primul tur o campioana en-titre de la Wimbledon, aratand ca afectiunile ei pot fi catalogate de domeniul trecutului, iar Monica, intrand in turul 3, cu cele deja 160 de puncte castigate pana acum, are toate sansele sa patrunda si ea in primele 50 de jucatoare! Vom avea 4 fete asezate in acest interval atat de dorit de orice jucatoare?

Parafrazand un titlu de carte celebra, desigur din lumea tenisului, ar fi prea frumos sa fie adevarat!?

Multa sanatate fetelor dragi, si victorii cat mai frumoase!


Florin Ghidirmic


Imaginile sunt realizate de trimisul special al www.OpenTenis.ro la US Open, Neal Trosudale.

Galerie Foto


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!