Ungur a avut crampe pe final de meci

Eroul primei zilea meciului de Cupa Davis cu Slovenia, Adrian Ungur (193 ATP), a făcut cunoscut că, spre finalul partidei cu Grega Zemlja (181 ATP) a avut probleme musculare, mai ales când servea.

04.03.2016 16:50, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Ungur a avut crampe pe final de meci

"După primele două seturi eram puțin dezamăgit, simțeam că joc bine, dar nu îndeajuns de bine. Orice încercam, adversarul avea răspuns, dar după încheierea setului trei, am simțit că se poate. Pe la 4-1 în setul cinci, am început să simt ușoare crampe, mai ales când serveam eu și din cauza asta mi-am pierdut ușor și concentrarea. O victorie ca asta, mai ales în Cupa Davis, când joci acasă, te îmbărbătează, îți dă încredere pe viitor și sper să se întâmple așa. Vin după o perioadă de două luni și jumătate în care nu am jucat deloc și vreau să-i mulțumesc domnului doctor Irimia", a declarat el după meci.
"Suntem favoriți de departe la meciul de dublu, dar vrem să stăm cu picioarele pe pământ, chiar dacă e 2-0 și vrem să mai facem încă un punct. Am toată încrederea în Florin și Horia, sunt doi campioni, dar Cupa Davis e Cupa Davis și se pot întâmpla multe, vrem să rămânem concentrați. Horia și Florin sunt obișnuiți cu presiunea", a precizat căpitanul nejucător al României, Andrei Pavel.
"Mă aşteptam la un meci greu, am avut emoţii la începutul partidei, dar după ce am făcut rebreakul în ghemul al doilea, am început să joc mult mai relaxat şi, cu ajutorul publicului pe care l-am simţit foarte aproape, care m-a făcut să simt că îmi dă aripi, am reuşit să termin învingător", a spus, la rândul lui, Marius Copil. El a menţionat că suferă din cauza unei mai vechi răceli de care încă nu a reuşit să scape, a tuşit mult pe durată partidei, dar se bucură că a reuşit să câştige chiar şi în aceste condiţii. "Un lucru foarte important pentru mine a fost că am jucat acasă, publicul care a fost extraordinar susţinându-mă pe toată durata partidei şi dându-mi energie. M-am bucurat că am reuşit să termin partida în numai trei seturi, pentru că simţeam tot mai obosit, având probleme cu respiraţia din cauza răcelii", a mai punctat el. Marius exclude ca  Slovenia să folosească şi la dublu cei mai buni jucători, în speranţa că vor face un punct.
De partea cealaltă, Blaz Rola a spus că l-a simţit pe Marius Copil jucând relaxat pe toată durata partidei.
"Chiar dacă am început cu un break, Marius şi-a revenit foarte repede, a jucat relaxat şi a reuşit să câştige partida. Eu mi-am făcut jocul obişnuit, dar în această seară Marius a fost mai bun ca mine", a mai spus Blaz Rola.
Prezent în Sala Sporturilor Victoria din Arad, Dumitru Hărădău, directorul turneului BRD Bucharest Open, a apreciat victoria lui Marius Copil ca fiind foarte importantă. "I-am văzut pe oaspeţi la antrenamente că sunt destul de valoroşi şi, în plus, Slovenia este cotată la casele de pariuri cu 6 la 1. Cred că Marius a avut o susţinere deosebită din partea publicului arădean şi cred că acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care preşedintele FRT, George Cosac, a ales Aradul ca să găzduiască acest meci, adică acasă la Marius. Prima partidă a fost foarte importantă, dar meciul se joacă până la capăt, adică până la cea de-a cincea partidă. Este mare lucru că am început cu o victorie şi e mare lucru pentru Marius Copil că a jucat atât de bine. Pentru că de fiecare dată când un jucător de Cupa Davis joacă atât de bine, după aceea în următoarea perioadă are rezultate foarte bune, pentru că se simte bine, capătă încredere şi, cu talentul pe care îl are, Marius Copil ar trebui să fie foarte sus în clasamentul mondial ATP", a conchis Hărădău.
România mai are nevoie de un singur punct pentru a juca pe teren propriu cu Spania, în perioada 15-17 iulie, în al doilea tur al competiției.
Foto: FR de Tenis

Galerie Foto

Citeste despre: Marius Copil, Adrian Ungur, Cupa Davis


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!