Ultimul roman din calificari

Razvan Sabau, ultimul roman care a ramas in carti pentru a intra pe tabloul principal, a ratat aceasta sansa, chiar daca pe alocuri a jucat excelent si s-a ridicat la nivelul adversarului sau, un fost castigator al trofeului roman in 2005, care cu siguranta ca si la aceasta editie va fi o nuca tare pentru oricare dintre participanti!

19.09.2011 18:40, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Ultimul roman din calificari

Pe Razvan nu l-am vazut de mult jucand si m-a impresionat placut, regasindu-l la fel de serios, revazandu-i backhandul de mare siguranta si clarviziunea asupra terenului.

Cel de dincolo de fileu, francezul Florent Serra, a inceput meciul in forta pleznind din orice pozitie si punand mingile ca la carte, pe tusa sau langa ea.

Razvan a fost surprins de asprimea si lungimea loviturilor francezului si a incercat sa se apere, dar nu  a reusit, uneori primind mingi imparabile.

S-a consumat primul set repede, prea repede, scor 1-6, si nu ne inchipuiam ca Razvan va juca altceva, tenis adevarat, probabil si pentru ca l-a citit pe francez, care avea un veritabil algoritm, repetabil, la trasoarele sale, spre stanga sau spre dreapta.

Setul al doilea incepe cu romanul la serviciu, care intra montat pe teren, care incepe sa varieze jocul, cu venire la fileu, cu scurte, care ajunge la toate mingile grele.

La scorul de 1-1 se produc 2 break-uri, cel al lui Razvan fiind extrem de spectaculos, cu  puncte lungi, adunand peste 20 de treceri peste fileu, si cu 2 retururi minunate.

Se joaca din ce in ce mai bine de fiecare parte, spectatorii avand in fata lor un meci foarte frumos. Razvan tine ritmul si conduce cu 4-3, pregatindu-se sa se desprinda. El nu reuseste break-ul, si nu din cauza lui, fiindca la avantaj, francezul da tare, mingea loveste fileul, se ridica 1 metru pe verticala si cade... in terenul nostru. Ar fi fost 5-3 si se putea castiga setul mai ales ca si francezul dadea semne de oboseala si  mai ales de nervi, vociferand, vorbind mult cu colegii din tribuna, sau cu egoul sau interior.

Din nefericire, mai avem parte de un moment psihologic, de data aceasta de natura... fizica, pentru ca Razvan face o luxatie de glezna si solicita ajutorul medicului si asta la 6-5 pentru el!!

Nimic nu a mai mers incepand de aici, chiar daca Razvan s-a straduit, francezul prinzand aripi si jucand din nou impecabil. Asa se face ca in  tiebreak, Serra da 2 asi, 2 mingi pe linie si un lob perfect din pozitie intoarsa, perdanta!

Scor final, Serra - Sabau 6-1, 7-6(3), dar Razvan are respectul nostru.

Regret ca bafta pe care i-am dorit-o lui Razvan inainte de meci nu l-a ajutat, poate si pentru ca i-am urat si tizului meu, francezului, bonne chanse!

Galerie Foto


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!