Ultima minge...

...jucata de reprezentantii Romaniei la aceasta editie a Openului Australiei in intrecerile seniorilor si ale senioarelor s-a finalizat pe "Show court 2" in aceasta zi insorita de sfarsit de ianuarie in Melbourne, acolo unde Andrei Pavel/Horia Tecau au fost invinsi de o echipa poloneza sudata, ce a fructificat rapid oportunitatile ivite in fiecare set.

25.01.2009 15:04, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Ultima minge...

Un meci scurt ca si durata, destul de intens insa ca si incordare, un sfarsit de competitie asteptat parca nu asa de devreme, dar totusi venit ca urmare a unei  realitati jucate pe teren ce a ascuns undeva, intr-un colt uman,  emotiile retragerii din ceea ce a fost un mod de viata al ultimilor ani. Andrei a ajuns in turul al treilea in proba de dublu, a zambit permanent in ciuda problemelor medicale, a strans pumnul si a luptat din respect si fair play fata de Horia, a infruntat caldura, dar in fiecare secunda trecuta a costientizat ca, pana la urma, va veni si ultima minge a ceea ce a fost pentru el Australian Open de-a lungul unei cariere de jucator.

Sorana si Monica au fost ultimele doua romance prezente pe tablourile principale ale senioarelor, pierzand in cursul zilei de ieri intrecerea din proba de dublu, iar azi Andrei si Horia si-au luat ramas bun de la Melbourne, tragand parca cortina pe "the world biggest stage" din partea Romaniei, dar predand stafeta junioarelor in saptamana ce urmeaza. Pentru Sorana, Monica, Edina, Raluca, Horia, Victor Hanescu, Victor Crivoi si Victor Ionita,  Melbourne Park ii asteapta si la anul pe aceleasi terenuri,  impreuna cu viitoarele si viitorii campioni ai tenisului romanesc. "One more time!" s-a auzit la sfarsitul meciului de dublu de azi, moment in care Andrei s-a oprit. Ultima minge la Australian Open, pentru el, tocmai se terminase. A zambit, ca de fiecare data, dar grimasele aparute au strapuns repede cei cativa metri  ce-l despartea  de suporterul roman... la anul, mai mult ca sigur, nu va mai fi inca o ultima minge!

La cateva ore de la despartirea echipei Romaniei de complexul austral, juniorii au pasit cu dreptul in proba de simplu, Ana Bogdan castigand primul meci impotriva unei jucatoare australience. Elena Bogdan va debuta la randul ei maine contra unei jucatoare din Ucraina, urmand ca dupa aceea atat Ana cat si Elena sa dispute primele intalniri ale probei de dublu. Ana Bogdan este favorita numarul 2 la simplu si favorita 3 la dublu, in timp ce Elena Bogdan este favorita numarul 4 la simplu si favorita numarul 1 la dublu ( detalii pe Olimpia Tenis si cateva randuri in plus pe Coach's Corner ).

Stafeta a fost preluata de junioare, dar “piesa” jucata de seniori  pe "the world biggest stage"  a fost, fara doar si poate, imbunatatita atat calitativ cat si cantitativ fata de ultimii ani, un progres pe care poate vom reusi sa il mentinem in fiecare luna de ianuarie a viitorului!

Va prezentam cateva imagini exclusive cu Sorana Cirstea, Monica Niculescu, Andrei Pavel si Horia Tecau, de la Australian Open.

 

Pentru cititorii OpenTenis, din Melbourne,

Cu drag!

 

Galerie Foto


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!