Trofeu pentru Mergea

Florin Mergea (127 ATP, la dublu) a cucerit titlul challenger-ului cu premii de 85.000 de euro de la Marrakech (Maroc), impreună cu Frederico Gil.

17.05.2008 15:01, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Trofeu pentru Mergea

În finală, cuplul româno-portughez a dispus de britanicii James Auckland şi Jamie Delgado, cu un drastic 6-2, 6-3. Succesul le aduce un total de 80 de puncte ATP şi 5.250 de euro.

Olteanul a traversat o săptămână deosebită, printre învinşi numărându-se, în sferturi, şi partenerul său tradiţional, Horia Tecău, cel care a evoluat în Maroc alături de elveţianul Yves Allegro. Mergea şi Tecău au mari şanse de a prinde un loc pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Wimbledon.

La Aarhus (Danemarca, 42.500 de euro), Victor Crivoi a fost înfrânt în sferturile de finală de către al patrulea favorit, spaniolul Daniel Gimeno-Traver, scor 2-6, 2-6.

Galerie Foto


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!