Trei românce joacă în prima zi la Australian Open 2019

Sorana-Mihaela Cîrstea (84 WTA), Monica Niculescu (88 WTA) şi Irina-Camelia Begu (76 WTA) sunt cele trei jucătoare din România care vor juca, în această ordine, în prima zi la Australian Open (62,5 milioane de dolari australieni premii totale), primul turneu de Mare Şlem al anului, organizat la Melbourne.

13.01.2019 16:36, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Trei românce joacă în prima zi la Australian Open 2019

Sorana-Mihaela deschide drumul celorlalţi români, urmând a juca în primul meci al zilei de pe Terenul 15 împotriva suedezei Rebecca Peterson (64 WTA). Va fi primul meci direct dintre cele două, într-un context în care românca are două victorii şi două eşecuri în acest an, iar nordica nu a disputat nicio partidă.

Monica a fost programată pe Terenul 22, în al doilea meci al zilei, după unul de pe tabloul masculin, şi este greu de estimat când va începe duelul cu americanca Amanda Anisimova (87 WTA), în condiţiile în care partida dintre italianul Stefano Travaglia (139 ATP, venit din calificări) şi argentinianul Guido Andreozzi (80 ATP) se poate întinde şi pe durata a cinci seturi. Estimativ, însă, în jurul orei 4.00 a României Niculescu şi Anisimova se vor pregăti să intre pe teren pentru primul duel direct.

În fine, în ultimul duel de pe Terenul 5, Irina-Camelia o are adversară pe germana Andrea Petkovic (63 WTA). Confruntarea este precedată de două meciuri de pe tabloul masculin şi una de pe cel feminin, deci ar pitea începe undeva în jurul orei aproximative 8.00 a României. Irina-Camelia o conduce pe Andrea cu 3-2 la meciurile directe, impunându-se în în 2017, în sferturile turneului ITF de la Southsea (Marea Britanie, 100.000 de dolari premii totale) cu 7-6 (9), 6-4 şi anul trecut în primul tur la Sankt Petersburg (Rusia, 799.000 de dolari premii totale) cu 7-6 (5), 6-1, pentru ca în 2015, la Madrid (Spania, 4.185.405 euro premii totale) să beneficieze de abandonul adversarei în turul secund. La rândul ei, Petkovic a câştigat în 2014 în primul tur la Wimbledon (Marea Brianie, 12.000.000 de euro premii totle) cu 6-4, 3-6, 6-1 şi în 2017, în primul tur la Sankt Petersburg (Rusia, 776.000 de dolari premii totale) cu 6-1, 6-5.

Ceilalţi români prezenţi pe tablourile de simplu, Simona Halep (1 WTA, cs 1), Mihaela Buzărnescu (cs 25), Ana Bogdan (82 WTA) şi Marius Copil (61 ATP), vor evolua marţi.

Tot în această noapte vor mai evolua, printre alţii, în primul tur, campioana en titre, daneza Caroline Wozniacki (3 WTA, cs 3) împotriva belgiencei Alison Van Uytvanck (51 WTA), rusoaica Maria Sharapova (30 WTA, cs 30) împotriva briztanicei Harriet Dart (132 WTA, venită din calificări), germanca Angelique Kerber (2 WTA, cs 2) împotriva slovenei Polona Hercog (92 WTA), spaniolul Rafael Nadal (2 ATP, cs 2) cu australianul James Duckworth (238 ATP, beneficiar al unui wild card) sau elveţianul Roger Federer, deţinătorul titlului  (3 ATP, cs 3) cu Denis Istomin (Uzbekistan, 99 ATP).

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto

Citeste despre: Irina Begu, Monica Niculescu, Australian Open, Sorana Cirstea, wta, Melbourne


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!