A sasea zi a celei mai importante competitii feminine de tenis ce se desfasoara in Romania, s-a incheiat dupa ce a fost intrerupta de doua ori din cauza ploii, care a facut din nou probleme organizatorilor.
Primul meci pe arena centrala le-a adus fata in fata pe romanca Mihaela Buzarnescu, locul 360 in ierarhia mondiala, si pe a doua favorita a competitiei, nemtoaica Julia Goerges (96 WTA).
Mihaela, fosta numar 4 mondial la junioare, nu a reusit sa-i tina piept mai titratei sale adversare, ea acuzand si ceva probleme la piciorul drept, meciul incheindu-se in doua seturi, scor 6/1, 6/2.
Pe terenul central a urmat cel mai asteptat meci al zilei, cel dintre Simona Halep (Romania) si Andreja Klepac ( Slovenia).
Chiar daca romanca a inceput ceva mai ezitant meciul, forma pe care o are acum, dar si talentul sau, au facut ca meciul sa se termine in doua manse, scor 6/4, 6/2.
Asadar, Simona invinge o adversara clasata cu peste 130 de pozitii mai bine decat ea in clasamentul WTA, in ciuda problemelor medicale pe care constantenca le are la muschii aductori ai piciorului stang: “E destul de greu sa joci cu o durere in corp pe durata unui meci intreg, si mai ales intr-un meci greu, cum a fost cel de azi in fata lui Klepac, insa sunt foarte bucuroasa ca am resuit sa trec mai departe“, a declarat Halep, in exclusivitate pentru Open Tenis, dupa incheierea partidei.
Pentru un loc in semifinale, una dintre cele mai valoroase tinere jucatoare din Romania, Simona Halep, o va intalni pe reprezentanta Germaniei-Andrea Petkovic (141 WTA).
In urma acestui rezultat, constanteaca si-a asigurat 36 de puncte WTA si un cec in valoare de 2480 de dolari, in timp ce Mihaela Buzarnescu se va multumi pentru califcarea in turul secund cu suma de 1488 de dolari si 18 puncte WTA.
Celelalte rezultate inregistrate azi- 7 mai pe tabloul de simplu:
Marta Domachowska(Pol,fav 6)-Conny Perrin(Sui): 6/4, 6/4;
Stephanie Voegele(Sui,fav 8)-Lenka Tvaroskova(Svk): 6/4, 4/6, 4/5, ret;
Stephanie Foretz(Fra,fav 3)-Renata Voracova(Cze): 6/2, 6/4;
Arantxa Parra-Santonja(Esp)-Emilie Loit(Fra,fav 7): 6/3, 5/7, 6/4;
Jelena Dokic(Aus,fav 1)-Karla Mraz(Fra): 6/3, 6/3;
Andrea Petkovic(Ger)-Kathrin Woerle(Ger): 3/6, 7/5, 6/3;
Begu si Halep prind finala la dublu
Perechea romana formata din Irina Begu si Simona Halep s-a calificat in finala competitiei de dublu, dupa ce au produs surpriza, ele eliminand favoritele principale ale competitiei, cehoaicele Andrea Hlavackova si Renata Voracova.
Meciul a fost unul foarte disputat, incheiat in cele din urma in favoarea romancelor cu scorul de 7/5, 4/6, 10-8.
Begu si Halep le vor intalni in finala pe invingatoarele dintre Dubois/Foretz (Can/Fra, fav 3) si Goerges/Klemenschits (Ger/Aut).
Pentru calificarea in ultimul act, perechea Begu/Halep si-a asigurat 100 de puncte WTA Doubles si un cec in valoare de 2728 de dolari.
Pentru a vizualiza programul de vineri, 8 mai, click aici.
Impresii dupa meci, 7 mai: Simona Halep.
Alexandru Andronache
Foto: Radu Mitrache


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!