Primul set a fost unul al break-urilor. Simona (5 WTA, cs 5) s-a impus pe serviciul adversarei, după care şi-a pierdut serviciul la 0. Strycova s-a distanţat la 3-1, dar a început să aibă probleme medicale din cauza căldurii. După ce s-a apropiat la 2-3, Halep a cerut ajutorul lui Darren Cahill, antrenorul spunându-i, printre altele, să nu-i mai permită adversarei să vină atât de des la fileu, deoarece este o foarte bună jucătoare de dublu şi-şi foloseşte eficient voleul. Simona a urmat sfaturile şi a plimbat-o mai mult pe cehoaică pe linia de fund a terenului. Barbora a solicitat şi ea, la 3-4, să vină antrenorul să-i dea indicaţii, dar era evident că nu este în plenitudinea forţelor. De altfel, după alte două game-uri, ambele câştigate de Halep, cehoaicei i s-a luat tensiunea, iar după ce Simona şi-a câştigat serviciul în primul game din al doilea set, a abandonat. "Îmi pare rău pentru ea. A fost un start bun pentru mine, am câştigat primul set, dar condiţiile sunt dificile. Am făcut puţine greşeli şi am ţinut mingea în teren. Mă aşteaptă un alt meci dificil. Poate fi Serena, mi-ar plăcea să joc împotriva ei. Este cea mai bună jucătoare, dar am încredere, sunt pozitivă, sper să fie un meci bun", a declarat Simona pe teren, imediat după meci.
În sferturile de finală, românca o va întâlni pe Serena Williams (Statele Unite, 1 WTA, cs 1) sau pe Kateryna Bondarenko (Ucraina, 70 WTA, venită din calificări).
Foto: BNP Paribas Open


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!