Partida are loc Tenis Club IDU din Mamaia. Simona Halep şi Heather Watson au mai fost adversare până acum de trei ori şi de fiecare dată a câştigat românca. Toate meciurile au avut loc în calendarul WTA. Watson a câştigat un singur set în faţa lui Halep, cu 6-4, în 2013, în runda întâi la US Open, după care Simona şi le-a trecut în cont pe celelalte două cu 6-4 şi 6-2. Anul următor, în turul 2 la Roland Garros, românca s-a impus cu 6-2, 6-4, făcând din britanică a doua victimă în drumul spre finala competiţiei. Ultima confruntare directă a avut loc anul trecut, în optimi la Miami, când Simona s-a impus cu 6-3, 6-4. Primul şi ultimul meci au avut loc pe hard, iar al doilea pe zgură.
În Fed Cup, Simona are un palmares de 12 victorii şi cinci eşecuri, numărul seturilor câştigate fiind de două ori mai mare decât al celor pierdute: 26-13. Simona a jucat primul meci la simplu pe 4 februarie 2010, împotriva croatei Alja Tomljanovici, şi s-a impus cu 6-7 (5), 6-1, 7-6 (2). Ultima dată a reprezentat România în Fed Cup anul trecut, în barajul pentru menţinerea/promovarea în Grupa Mondială, fiind învinsă de germanca Angelique Kerber cu un dublu 6-2. Iată meciurile jucate de Simona Halep pentru România în Fed Cup:
2010:
Grupa I zona Europa/Africa: 6-7 (5), 6-1, 7-6 (2) cu Alja Tomljanovic (Croaţia); 6-4, 6-1 cu Maria Joao Koehler (Portugalia); 6-4, 6-2 cu Reka Luca Jani (Ungaria)
2012:
Grupa I zona Europa/Africa: 6-2, 6-2 cu Ani Mijacika (Croaţia); 7-6 (7), 6-4 cu Urszula Radwanska (Polonia); 6-2, 6-3 cu Reka-Luca Jani (Ungaria)
2014:
Grupa I zona Europa/Africa: 6-1, 5-7, 3-6 cu Timea Babos (Ungaria); 1, 6-4 cu Johanna Konta (Marea Britanie);
Barajul pentru trecerea de Grupa I zona Europa/Africa: 6-3, 7-5 cu Elina Svitolina (Ucraina)
Play-off-ul pentru promovarea în Grupa Mondială II: 6-2, 6-4 cu Bojana Jovanovski (Serbia); 3-6, 6-7 (2) cu Ana Ivanovic (Serbia)
2015:
Grupa Mondială II, turul 1: 6-2, 6-1 cu Silvia Soler-Espinosa (Spania), 4-6, 3-6 cu Garbiñe Muguruza Blanco (Spania)
2016:
Grupa Mondială, turul 1: 7-6 (4), 4-6, 2-6 împotriva Karolinei Pliskova (Cehia), -4, 3-6, 6-3 cu tra Kvitova (Cehia)
Barajul pentru rămânerea/promovarea în Grupa Mondială: 6-4, 6-7 (5), 6-4 cu Andrea Petkovic (Germania), 2-6, 2-6 cu Angelique Kerber (Germania).
Simona Halep a jucat şi cinci meciuri la dublu, câştigând două, pierzând tot atâtea şi abandonând, alături de Sorana Cîrstea, confruntarea cu letonele Darta-Elizabete Emulina şi Jelena Ostapenko, deşi conduceau cu 3-2. Iată palmaresul:
2010:
Grupa I zona Europa/Africa: Simona Halep, Raluca Olaru – Amra Sadikovic, Patty Schnyder (Elveţia) 6-7 (5), 1-6
Grupa I zona Europa/Africa: Simona Halep, Alexandra Dulgheru – Petra Martic, Alja Tomljanovic (Croaţia) 5-7, 6-3, 6-4
2012:
Grupa I zona Europa/Africa: Simona Halep, Irina-Camelia Begu – Petra Martic, Ani Mijacika (Croaţia) 7-6 (2), 7-6 (6)
Grupa I zona Europa/Africa: Simona Halep, Irina-Camelia Begu – Agnieszka Radwanska, Urszula Radwanska (Polonia) 6-4, 0-6, 0-6
2014:
Grupa I zona Europa/Africa: Simona Halep, Sorana Cîrstea - Darta-Elizabete Emulina şi Jelena Ostapenko (Letonia) 3-2, abandon România
Foto: Pagina de Facebook a FR de Tenis


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!