Victoria cu Caroline Garcia a propulsat-o pe Halep atât în semifinalele competiţiei din Canada (pentru a patra oară consecutiv), cât şi la Turneul Campioanelor din Singapore (a cincea oară la rând). Cu toate acestea, românca era nemulţumită. „Cred că sunt singura jucătoare din tot turneul care a avut un program atât de încărcat. Şi povestea se repetă la fiecare turneu. Cred că cei de la WTA sunt supăraţi pe mine, deoarece încearcă mai de fiecare dată să-mi aglomereze programul. Sunt foarte supărată. Mâine (n.r. – azi, la meciul din semifinale cu australianca Ashleigh Barty) mă duc pe teren şi voi încerca să dau tot ce am mai bun”, a declarat Simona.
„De ce ar face WTA aşa ceva?”, a fost întrebată liderul mondial. „Nu ştiu, dar dacă vă uitaţi la programul acestui turneu şi la altele de dinainte veţi vedea că am dreptate”, a răspuns Simona. „Văd, dar sunt curios de ce ţi-ar face asta”, a insistat reporterul. „Viitoarea mea adversară se odihneşte la hotel de şase ore, iar eu tocmai am terminat meciul, dau declaraţii şi mai am de făcut destule lucruri până să ajung în cameră. Ieri am jucat două meciuri. Cred că azi trebuia să joc al doilea meci al zilei (n.r. – de la ora aproximativă 14.00 locală, adică 21.00 a României), iar mâine de la 18.00 (n.r. – cea locală), nu la 13.00. Aceasta este părerea mea şi cred că am dreptate”, a completat Halep. „Există vreo dispută între dumneavoastră şi WTA? Ca lider mondial nu ai nimic de spus, nu poţi spune ceva?”, a vrut să afle jurnalistul. „Nu ştiu. Trebuie să îi întrebi pe ei. Eu nu am nicio problemă cu nimeni. În timpul acestui turneu nu am avut ce să spun, pentru că nu m-a întrebat nimeni nimic”. A explicat Simona. „Când ai aflat programul de mâine, înainte sau după meci? Şi ce reacţie ai avut?”, a mai întrebat jurnalistul. Iar Simona a răspuns: „Am văzut programarea când am ajuns în vestiar. Nu pot spune ce reacţie am avut. A fost un singur cuvânt, dar nu-l pot reproduce”, a răspuns, zâmbind, Simona. „Vorbeşti cu alte jucătoare despre programare? Sunt şi ele deranjate? Care crezi că este soluţia pe care ar trebui s-o ia WTA?”, a mai întrebat jurnalistul. „Nu vorbesc despre aceste aspecte cu alte jucătoare, ci doar despre mine. Despre programare vorbesc cu membrii echipei mele Toţi sunt supăraţi. Nu m-am plâns niciodată de programare. Mă cunoaşteţi de ani de zile şi ştiţi că nu fac asta, dar astăzi este prea mult”, a detaliat liderul mondial.
Declaraţiile de după meci nu s-au rezumat la nemulţumirile Simonei legate de programare. “Poţi descrie diferenţa dintre cele două seturi? Ce ai făcut de a fost mult mai uşor în al doilea set (n.r. – cu Garcia)?”, a fost întrebată Simona. Iar ea a răspuns: “Primul set a fost, într-adevăr, strâns. Am fost condusă cu 5-4, dar nu am renunţat niciodată. Ulterior, m-am simţit mai încrezătoare. M-am mişcat mai bine pe teren, am jucat mai bine, am fost mai puternică. În al doilea set, ea şi-a pierdut din energie. În primul set, după ce mi-am păstrat serviciul şi am egalat la 5, mi-am spus că a venit momentul să lupt din toate puterile şi să anticipez mult mai bine ce face adversara. A ieşit bine, iar după acest set totul a fost mai uşor pentru mine”. Ultima întrebare legată de meci a fost cea în care i s-a cerut Simonei să spună când anume a simţit că va câştiga. “În tenis, nu ştii niciodată înainte de ultima minge dacă ai câştigat. Atât timp cât nu ţi-ai învins adversarul, nu eşti sigur că ai câştigat partida. Aşa că nu m-am gîndit nicio secundă la acest aspect. Am vrut să am aceeaşi stare de spirit până la final”, a explicat Halep.
Conferinţa de presă a conţinut şi întrebări care nu au avut legătură cu turneul în sine. “În general, după ce câştigi un titlu de Mare Şlem, există persoane care încearcă să-ţi răpească din timp. Este greu să le refuzi pentru a te concetra strict asupra tenisului?”, a dorit să afle un jurnalist. “Viaţa mea s-a shimbat puţin, recunosc, în special în ceea ce priveşte atenţia fanilor din ţară şi din străinătate. Şi încerc să mă bucur de aceste momente şi să iau tot ce este mai bun. Simpatia fanilor îmi dă energie, dar la fel de adevărat este că uneori mă oboseşte. De exemplu, în timpul unui antrenament în care lucrurile nu mergeau tocmai bine m-am supărat. Dar încerc să profit de toate aceste momente, care sunt, poate, cele mai frumoase din ciaţa mea. Şi încerc să-mi împărtăşesc fericirea cu fanii cât pot de mult”, a explicat liderul mondial. “Ai spus aseară că vrei să mânânci o clătită după câte ore ai stat pe teren”, i-a reamintit un jurnalist. “Noaptea trecută nu, că eram prea obosită. Am mâncat una azi dimineaţă şi voi face la fel după meciul din semifinale”, a precizat Simona. “Ce trebuie să faci pentru a o învinge pe Ashleigh Barty?”, a dorit să afle un ziarist. “Nu am jucat niciodată împotriva ei, deci nu ştiu la ce să mă aştept. Dar ştiu că este talentată şi că se mişcă bine pe teren. Voi vorbi cu antrenorul vizavi de tactica pe care să o pun în aplicare, voi încerca să fiu puternică pe picioare şi la cel mai înalt din punct de vedere al energiei”, a mai spus liderul mondial.
Traducere şi adaptare: Gigi Grigorescu


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!