În întrecerea fetelor, vor juca pentru un loc în finală Serena Williams (Statele Unite, 1 WTA, cs 1) şi Agniezska Radwanska (Polonia, 3 WTA, cs 3), respectiv Victoria Azarenka (Belarus, 15 WTA, cs 13) şi Karolina Pliskova (Cehia, 19 WTA, cs 18). În sferturi, Serena a eliminat-o pe Simona Halep, deţinătoarea trofeului, cu 6-4, 6-3, în timp ce Radwanska a trecut de Petra Kvitova (Cehia, 9 WTA, cs 8) cu 6-2, 7-6 (3). În jumătatea inferioară a tabloului, Azarenka a distrus-o pe Magdalena Rybarikova (Slovenia, 97 WTA), căreia nu i-a cedat nici măcar un singur game. În fine, Pliskova a avut un meci relativ uşor împotriva rusoaicei Daria Kasatkina (48 WTA): 6-2, 6-3. Ambele semifinale au loc în această noapte: prima de la ora 3.00 a României, iar cealaltă imediat după.
La masculin, semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului a confirmat în totalitate calculele hârtiei. Faţă în faţă se vor afla liderul mondial Novak Djokovici (Serbia) şi Rafael Nadal (Spania), ocupantul locului 5 în lume şi al patrulea favorit. Primul a trecut în sferturi, la capătul unui meci încântător, de francezul Jo-Wilfried Tsonga (9 ATP, cs 7), cu scorul de 7-6 (2), 7-6 (2). La rândul lui, Nadal l-a învins pe japonezul Kei Nishikori (6 ATP, cs 5) cu 6-4, 6-3. În jumătatea de jos a tabloului va fi o semifinală pe care puţini ar fi anticipat-o la începutul competiţiei: David Goffin (Belgia, 18 ATP, cs 15) - Milos Raonic (Canada, 14 ATP, cs 12). Primul a trecut în sferturi de croatul Marin Cilic (cs 10) cu 7-6 (4), 6-2, după ce în optimi îl eliminase pe al treilea favorit, elveţianul Stan Wawrinka, scorul final fiind 6-3, 5-7, 7-6 (5). Raonic a trecut în sferturi de francezul Gael Monfils (cs 13) cu 6-3, 6-4, precedenta victimă fiind cehul Thomas Berdych (cs 6): 6-1, 7-6 (3). Semifinalele au loc mâine, de la ora 11.00 locală (20.00 a României), prima fiind cea din jumătatea inferioară, urmată de super-meciul Djokovic - Nadal.
Foto: WTA şi ATP
Galerie Foto
Monica Niculescu va juca in optimi impotriva castigatoarei partidei dintre Yulia BEYGELZIMER (Ucraina, numarul 249 WTA) si Claire FEUERSTEIN (Franta, numarul 237 WTA).
Pentru calificare in turul 2, Monica si-a asigurat deja un cec in valoare de 2.950 dolari si 30 de puncte WTA.
Foto: www.internationaux-strasbourg.fr
">

Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!