Meciul a durat 50 de minute, iar românca a fost învinsă cu 6-0, 6-3. Ruse a câştigat primul ei game (“alb”) după o serie de şapte la rând ale adversarei. Elena Gabriela a avut o tresărire de orgoliu în setul secund, când a revenit de la 1-3 la 3-3, după care Blinkova şi-a trecut în cont alte trei ame-uri, cedând doar trei puncte. Rusoaica a câştigat nu mai puţin de cinci game-uri alte în această partidă.
La acelaşi turneu, Alexandra Dulgheru (188 WTA, venită din calificări) o va întâlni, azi, în optimi, pe Jesika Maleckova (Cehia, 271 WTA), nu înainte de ora 17.00 a României. De menţionat că Alexandra şi franțuzoaica Marine Partaud au ratat calificarea în finalăpe tabloul de dublu, fiind învinse în penultimul act de olandezele Lesley Kerkhove şi Michaella Krajicek, cu 6-2, 4-6, 10-6.
La turneul de la Sant Cugat (Spania, 25.000 de dolari), Nicoleta Dascălu (381 WTA) s-a calificat în sferturi după ce a învins-o cu 6-4, 6-1 pe norvegienca Melanie Stokke (276 WTA). În aceeaşi fază a competiţiei, Miriam Bianca Bulgaru (546 WTA, venită din calificări) a cedat cu 6-1, 6-3 în faţa rusoaicei Marta Paigina (346 WTA). Dascălu va juca în sferturi azi, de la ora 12.00 a României, cu elvețianca Rebeka Masarova (438 WTA), care în turul 2 a beneficiat de abandonul celei de-a doua favorite, spaniola Maria-Teresa Torro-Flor (207 WTA), după ce câştigase primul set cu 6-3. La dublu, Bulgaru și Dascălu au obținut calificarea în semifinale prin neprezentarea favoritelor numărul trei, Andrea Gamiz (Venezuela) şi Torro-Flor. În penultimul act, româncele vor înfrunta principalele favorite, Luisa Stefani (Brazilia) și Renata Zarazua (Mexic).
Foto: Dumitru Constantin


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!