România a fost învinsă de Belgia

Echipa de Fed Cup a României a fost învinsă de Belgia și va juca în aprilie un baraj pentru menținerea în Grupa Mondială II a Fed Cup.

12.02.2017 12:26, de , 0 comentarii, Galerie Foto

România a fost învinsă de Belgia

Conform programării iniţiale, adversare trebuia să fie Monica Niculescu şi Yanina Wickmayer, dar cei doi căpitani nejucător le-au trimis pe teren pe Irina-Camelia Begu (29 WTA) şi Elise Mertens (83 WTA), aceasta din urmă impunându-se cu 3-6, 7-5, 7-5. După un prim set în care nu şi-a pierdut niciodată serviciul, Irina salvat două mingi de break la 5-5, nu şi pe a treia, după care Elise şi-a făcut serviciul şi a dus meciul în decisiv. Ultima parte a meciului a avut mai multe răsturnări de scor. Mertens a condus cu 2-0, după care Begu a întors la 3-2. Belgianca a făcut 5-3, s-a văzut egalată, a realizat un break, după care a convertit în punct a patra şansă de a închide partida. Belgia va juca baraj pentru promovarea în Grupa Mondială a Fed Cup, iar România va juca unul de menținere în Grupa Mondială II, pe 22-23 aprilie.

"În primul set am jucat foarte bine, de fapt, și în al doilea am condus, dar apoi ceva s-a schimbat în jocul meu, am devenit pasivă. Simțeam că dau în mingi, dar ele se întorceau mereu înapoi. Mi-am dorit enorm să ajut echipa, am luptat până la ultima minge. Sunt dezamăgită, îmi pare rău că nu am putut să mai dau o șansă echipei. Cred totuși că a fost un meci bun. Îmi pare rău că am pierdut, chiar îmi doream această victorie", a spus Irina Begu dupp meci. Ea a menționat că nu îi rămâne decât să ia lucrurile pozitive din acest meci. "Nu am simțit presiune deloc, mi-am făcut treaba cât de bine am putut. La 0-2 pentru Belgia nu aveam decât de câștigat. În setul doi ea a pus mai multe mingi în teren. Am făcut un pas în spate și cred că am lăsat-o să fie puțin mai agresivă. Mi-aș fi dorit să întorc meciul, să câștig cu 7-6 în decisiv, dar nu m-a ajutat serviciul. Recunosc, am avut multe șanse de break, dar important este să le și fructifici. Nu mai este nimic de făcut în momentul de față, pot doar să iau lucrurile pozitive din acest meci. Eu în continuare văd România în fazele superioare ale Fed Cup. În ultimul timp cred că am avut și puțin ghinion, și cu Cehia, și cu Germania, dar noi suntem încrezătoare și dorim să rămânem în această grupă", a adăugat jucătoarea română.

Irina Begu a explicat că decizia de a fi înlocuită cu Monica Niculescu în primul meci al zilei de sâmbătă a fost luată în cadrul echipei. "Așa am decis în cadrul echipei, am calculat cum e mai bine să jucăm în prima zi. Am decis să joace Monica pentru că ea mai jucase de două ori cu Flipkens și câștigase. Acum, dacă ne uităm în spate, poate părea o decizie nepotrivită, dar ce putem să mai facem?", a menționat Begu. Ea s-a arătat entuziasmată de colaborarea cu Ilie Năstase, aflat la debutul său în postura de căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României. "Domnul Năstase a fost incredibil. Pentru mine a fost o experiență extraordinară, sper să mai am ocazia să îl am pe bancă. Am doar cuvinte de laudă la adresa dânsului, m-a încurajat indiferent de scor sau de situație. Jos pălăria în fața dânsului, sper să îl mai avem pe bancă", a precizat Begu.

De partea cealaltă, Mertens a recunoscut că este fericită că a câștigat la debutul său în Fed Cup. "A fost primul meci de Fed Cup, atmosfera a fost foarte frumoasă. Sunt fericită că am câștigat la debut, a fost un meci foarte strâns și cred că amândouă am jucat bine. Nu mă așteptam să câștig, dar vroiam să dau tot ce am mai bun pe teren. Știam că va fi greu, până la urmă Irina este în top 30. Însă am dat totul și am reușit să câștig. Poate că eu am început mai slab, dar începând cu mijlocul setului secund jocul meu s-a îmbunătățit constant. Am fost puțin tensionată inițial, iar Irina juca foarte bine, însă mi-am impus să îmi fac jocul meu pentru că nu aveam nimic de pierdut. Însă, după cum am spus, în setul doi am fost mai puternică mental, am luptat mult mai mult și am încercat să joc cel mai bun tenis al meu", a spus ea. Mertens a adăugat că Belgia are o echipă foarte puternică, iar relațiile foarte bune dintre jucătoare au reprezentat un avantaj în meciul cu România. "Belgia este foarte puternică, avem o echipă într-adevăr foarte bună. Relațiile dintre noi sunt extraordinare, iar atunci când te înțelegi bine cu cei din echipă ai un avantaj. Sunt fericită că am reușit să joc în Fed Cup, este o experiență foarte plăcută", a menționat ea.

În primele două meciuri, Kirsten Flipkens a învins-o cu 6-3, 6-4 pe Monica Niculescu, iar Yanina Wickmayer a trecut de Sorana Cîrstea cu 7-6 (4), 5-7, 7-5. Conform regulamentului, al patrulea meci de simplu nu s-amai jucat. 

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!