Printesa Senei

Jucatoarea romana de tenis-Sorana Cirstea, produce una dintre cele mai mari surprize ale tabloului feminin de la Roland Garros de anul acesta, eliminand-o pe favorita 10 a turneului, Caroline Wozniacki. Amanunte in stirea pe larg.

31.05.2009 02:28, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Printesa Senei

A saptea zi a celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului-French Open, aduce pentru tenisul feminin romanesc cea mai buna performanta  in turneele de Mare Slam dupa 9 ani de pauza, cand actualul presedinte al Federatiei Romane de tenis, Ruxandra Dreagomir reusea calificarea in optimile de finala la aceeasi competitie.

In varsta de doar 19 ani, Sorana a invins-o pe daneza Caroline Wozniacki, cea care ocupa in prezent pozitia 10 WTA, cea mai inalta pozitiei ocupata pana acum in cariera , cu scorul de 7/6(3), 7/5.

Meciul a fost unul foarte strans, cu ocazii de-o parte si de alta a filelului, insa dupa 2 ore si 14 minute de joc intens, balanta s-a inclinat in favoarea romancei, cea care a jucat mai bine in momentele cheie ale meciului.

Pe durata intregii partide, romanca a servit un as si doua duble greseli, procentajul primului serviciu fiind de 63%, iar eficienta acestuia de 60% ( 33 de puncte castigate din cele 55 jucate cu primul serviciu).

Cirstea a castigat 93 de puncte, fata de cele 79 ale adversarei, de remarcat fiind procentajul excelent la mingile castigate din preajma fileului- 92% (11 puncte castigate din 12 veniri la fileu).

Asadar, romanca a reusit cea mai buna performanta de pana acum in turneele de Mare Slam, ea urmand sa o intalneasca luni, in optimi, pe sarboaica Jelena Jankovic, capul de serie 5 al competitiei.

In urma acestui rezultat, reprezentanta Romaniei si-a asigurat un cec in valoare de 68.400 de euro si 280 de puncte WTA.

 

Alexandru Andronache

Foto: www.rolandgarros.com

Galerie Foto


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!