Pentru ambele jucătoare, prezenţa în această fază a competiţiei este o premieră. Dacă Belinda a atins sferturile în 2014, jucătoarea născută din părinţi români a părăsit competiţia în 2017 şi 2018 de fiecare dată după primul tur al calificărilor. Bianca are un sezon de excepţie, cu 43 de victorii în 47 de meciuri, însă aici trebuie menţionat că nu a jucat din cauza accidentărilor decât un singur meci între 25 martie şi 7 august.
Ea s-a calificat în semifinale la US Open după ce le-a învins pe Katie Volynets (Statele Unite) cu 6-2, 6-4, pe Kirsten Flipkens (Belgia) cu 6-3, 7-5, pe Caroline Wozniacki (Danemarca) cu 6-4, 6-4, pe Taylor Townsend (Statele Unite) cu 6-1, 4-6, 6-2 şi pe Elise Mertens (Belgia) cu 3-6, 6-2, 6-3. „E o nebunie! Acum un an, eram în runda de calificări și mi-aduc aminte că aveam o accidentare la spate, iar acum iată ce-am realizat! Pur și simplu nu am cuvinte. Să mă ciupească cineva acum!”, a declarat Andreescu după meciul din sferturi. Australianul Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, este de părere că „felul în care Bianca lovește mingea este de-a dreptul impresionant. Sunt puține jucătoare care pot imprima o astfel de forță și o asemenea precizie. Și nu mă refer la cele de vârsta ei, ci la cele cu experiență. În plus, are un spirit de luptă de-a dreptul remarcabil”.
Prin calificarea în penultimul act, canadianca a devenit prima jucătoare sub 20 de ani din ultimul deceniu care atinge o astfel de performanţă la US Open. În urma acestui rezultat, ea şi-a asigurat locul 9 WTA începând de luni, dar poate ajunge pe 8 dacă o învinge pe Bencic. Mai mult, dacă se impune în finală, o va depăşi pe Simona Halep (acum pe locul 4, dar o poziţie mai jos de luni).
Primul meci direct dintre Andreescu şi Bencic începe imediat după prima semifinală, cea dintre ucraineanca Elina Svitolina (5 WTA, cs 5) şi americanca Serena Williams (8 WTA, cs 8), adică la ora aproximativă 3.45 a României şi este transmis în direct de Eurosport.
Foto: paginile de twitter WTA şi a competiţiei


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!