Patru români sunt în turul 2 la Orange Bowl International Tennis Championship

Nini Gabriel Dică (ca 1), Cezar Creţu (cs 3), Nicholas Ionel (cs 6), Sebastian Gima (cs 14) toţi la categoria de vârstă 16 ani, Ştefan Paloşi (cs 10) şi Filip Jianu (cs 16), ambii la 18 ani, participă la ediţia din acest an a Orange Bowl International Tennis Championship, competiţie care se desfăşoară pe terenurile din cadrul complexului Frank Veltri Tennis Center.

04.12.2017 20:40, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Patru români sunt în turul 2 la Orange Bowl International Tennis Championship

Orange Bowl International Tennis Championship, care a ajuns la ediţia cu numărul 71, este unul dintre cele mai puternice turnee de tenis rezervate jucătorilor de 12, 14, 16 şi 18 ani. Spre exemplificare, turneul masculin rezervat celor de 18 ani are clasificarea ITF Grad A, cea mai înaltă în sistemul ITF, care este acordată turneelor Mare Şlem şi altor 4 turnee. 

La ediţia din acest an, toţi românii pe tabloul jucătorilor de 16 ani s-au calificat în turul 2. Dică nu a avut niciun fel de emoţii cu americanul Martin Heller (beneficiar al unui wild card), de care a trecut cu 6-0, 6-1. Următorul adversar al românului este ecuadorianul Martin Maldonado, care l-a învins cu 6-3, 6-2 pe americanul James Tracy. Şi ceilalţi români au avut tot adversari din Statele Unite. Creţu l-a eliminat cu 6-3, 6-2 pe Quinn McLeod, Ionel cu un dublu 6-3 de Khesav Chopra, iar Gima cu 7-5, 6-3 pe Connor Krug (lucky loser). 

La dublu, Creţu şi Dică, principalii favoriţi, îi au adversari în primul tur pe americanii Mikeal Carpenter şi Hayden Postin. Gima şi canadianul Christopher Heck vor juca împotriva americanilor Andrew Dale şi Junter Heck, iar Ionel şi japonezul Daiki Yoshimura (desemnaţi a patra pereche favorită la câştigarea competiţiei) pe alţi americani, Matthew Robinson şi James Tracy.

Şi pe tabloul rezervat jucătorilor de 18 ani s-au jucat meciuri din primul tur. Jianu l-a avut adversar pe Jonas Forejtek, în faţa căruia a cedat cu 6-4, 6-2. La rândul lui, Paloşi are adversar tot un jucător din Cehia, pe Andrew Paulson. Tragerea la sorţi pentru tabloul de dublu încă nu a fost efectuată.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto

Citeste despre: Ştefan Paloşi, Nini Gabriel Dică, Filip Jianu, Orange Bowl International Tennis Championship, Cezar Creţu, Nicholas Ionel, Sebastian Gima


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!