Patru românce joacă, azi, în primul tur la Roland Garros

French Open (Paris, 39.197.000 de euro premii totale), al doilea de Mare Şlem al anului, continuă, azi pe terenurile din cadrul complexului sportiv de la Roland Garros cu ziua a treia de meciuri din turul 1.

29.05.2018 11:19, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Patru românce joacă, azi, în primul tur la Roland Garros

România va avea patru reprezentante pe terenuri, inclusiv liderul mondial şi principala favorită, Simona Halep. Ea va “închide” ziua pe Terenul principal (Court Philippe-Chatrier), urmând să o întâlnească, de la ora aproximativă 19.00 a României, poate chiar mai târziu, pe americanca Alison Riske (83 WTA). Va fi a treia confruntare directă, după ce Simona s-a impus în 2015 cu 6-3, 6-0 în turul 2 la Roma şi anul trecut cu 6-3, 3-6, 6-2 în primul tur la Beijing. Kim Clijsters, fosta mare campioană belgiană, recunoaşte că situaţia Simonei îi aduce aminte de perioada în care ea a fost învinsă în primele patru finale de Mare Şlem disputate. Două au venit la Roland Garros, dar ulterior şi-a adjudecat patru trofee. "Mă pot compara cu Simona. Am fost în situaţia ei şi ai demonii tăi când ajungi în acele momente şi tot ce poate spune lumea în jurul tău e «într-o zi vei câştiga». Îţi rămâne asta în cap. Nu m-a ajutat faptul că după finalele pierdute în 2001 şi 2003, la conferinţele de presă mă întrebau acelaşi lucru legat de Grand Slam-uri. Simona ştie că e capabilă să bată pe oricine. Este încrederea pe care trebuie să construieşti totul. În rest, trebuie să munceşti mult şi să speri că se va întâmpla. Aşa s-a întâmplat cu mine", a declarat Clijsters. Românca a primit sfaturi şi de la Chris Evert: "Simona ar fi favorita mea în condiţiile în care îşi poate ţine emoţiile în frâu. Problema ei este că trebuie să muncească enorm pentru fiecare punct. Are nevoie de câteva meciuri uşoare la început pentru a fi capabilă să câştige turneul".

Simona Halep a fost aproape în trei rânduri să câştige un turneu de Grand Slam. Ea a pierdut două finale la Roland Garros (2014, 2017) şi una la Australian Open (2018), fiind învinsă de Maria Sharapova (Rusia) cu 6-4, 6-7 (5), 6-4, de Jelena Ostapenko (Letonia) cu 4-6, 6-4, 6-3 şi de daneza Caroline Wozniacki cu 7-6 (2), 3-6, 6-4. În acest an, la Paris, liderul mondial va avea două prime tururi relativ uşoare, cel puţin pe hârtie. În cazul unei victorii cu Alison, ea o va întâlni în continuare pe Taylor Townsend (Statele Unite, 72 WTA) sau pe Myrtle Georges (Franţa, 222 WTA), ambele beneficiare al unui wild card. În turul trei, Halep poate da peste Andrea Petkovic (Germania, 107 WTA), care a eliminat-o pe Kristina Mladenovic (Franţa, 31 WTA, cs 29), în timp ce în optimi ar putea juca împotriva Soranei-Mihaela Cîrstea (49 WTA). Pe sfertul Simonei se mai găsesc Angelique Kerber (Germania, 12 WTA, cs 12), Kiki Bertens (Olanda, 22 WTA, cs 18), într-o formă excelentă pe zgură, şi Caroline Garcia (Franţa, 7 WTA, cs 7), Irina-Camelia Begu (40 WTA) şi Ana Bogdan (66 WTA). În semifinale, liderul mondial ar putea da peste Garbiñe Muguruza Blanco (Spania, 3 WTA, cs 3), Karolína Plíšková (Cehia, 6 WTA, cs 6) sau Serena Williams (Statele Unite, 451 WTA, clasament protejat).

Sorana-Mihaela Cîrstea va deschide ziua pe Terenul 6, de la ora 12.00 a României, cu un meci contra australiencei Daria Gavrilova (25 WTA, cs 24) în primul meci direct. Irina-Camelia Begu o are adversară, în al doilea meci al zilei, de la ora aproximativă 13.30 a României, pe Anna Karolina Schmiedlova (77 WTA). Slovacia are 3-1 la meciurile directe, toate jucate în turnee WTA, după victoriile obţinute în 2013 în optimi la Nanjing cu un dublu 6-0, în 2015 în semifinale la Rio de Janeiro cu 6-3, 4-6, 6-2 şi în 2015 în turul 2 la Cincinatti cu 6-1, 6-3. Irina-Camelia s-a impus în 2014, în primul tur la Bogota cu 6-3, 6-1. Pe acelaşi teren, în al patrulea meci al zilei, de la ora aproximativă 16.00 a României, Ana Bogdan primeşte replica cehoaicei Markéta Vondroušová (94 WTA), în primul meci direct.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto

Citeste despre: Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cirstea, ana bogdan, wta, Roland Garros, Franţa


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!