Paloşi s-a oprit în sferturi la Internaţionalele Canadei

Accesați link-ul pentru o galerie foto exclusivă realizată pentru www.OpenTenis.ro de Neal Trousdale la meciul Ştefan Paloşi, Tomas Machac (Cehia; cs 7) - Ondrei Styler, Michael Vrbenscky (ambii Cehia; cs 1).

31.08.2017 10:58, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Paloşi s-a oprit în sferturi la Internaţionalele Canadei

Ştefan Paloşi a fost al doilea junior român prezent anul acesta la Internaţionalele Canadei, după Mihaela Lorena Mărculescu. Jucătorul născut în Constanţa, şi care pe 28 ianuarie va împlini 18 ani, a participat la competiţia care se desfăşoară în Repentigny, o suburbie a oraşului Montreal, atât la simplu, cât şi la dublu. Pe tabloul de simplu, el a fost repartizat pe jumătatea inferioară şi l-a avut adversar în primul tur pe britanicul George Loffhagen. După un prim set câştigat de român cu 6-4, următoarele două au apariţinut adversarului, acesta câştigându-le cu acelaşi scor, 6-1. La dublu, Ştefan a făcut echipă cu Tomas Machac din Cehia, ei fiind desemnaţi a şaptea pereche favorită la câştigarea trofeului. Cei doi au avut bye în primul tur, după care i-au întâlnit pe canadienii Răzvan Baianţ şi Niels Peter van Noord, şi ei exceptaţi de la prima rundă. Victoria a aparţinut lui Paloşi şi Machac, cu 6-3, 6-1, care în sferturi au dat peste principalii favoriţi, cehii Ondrei Styler şi Michael Vrbenscky. Aceştia s-au impus cu 7-6 (4), 6-4 şi îi vor întâlni în penultimul act pe Shinji Hayawa şi Alexey Zakharov (Japonia, Rusia; cs 6). În cealaltă semifinală vor juca Chih Chi Huang şi Nicaise Muamba (ambii din Canada) şi japonezii Toru Horie şi Yuta Shimizu (cs 2).

„Les Internationaux de tennis junior Banque Nationale” (cum este titulatura oficială a competiţiei) este unul dintre cele mai puternice turnee rezervate jucătorilor cu vârste între 14 şi 18 ani, iar la start se aliniază sportivi şi sportive din aproximativ 30 de ţări. Este singurul eveniment internațional de categorie 1 din Canada, fiind pe treapta a doua ca valoare – după cele de Mare Şlem – în portofoliul federaţiei internaţioanel (ITF).

Turneul a ajuns la a 32-a ediţie şi se desfăşoară la Repentigny. Turneul s-a desfăşurat pentru prima dată în această suburbie a oraşului Toronto în 1986, dar istoria este mult mai bogată. În 1896, Canadian Tennis Lawn Association a autorizat organizarea unei competiţii pentru băieți sub 18 ani. Cu toate acestea, câștigătorii au fost “recunoscuţi” în mod oficial abia în 1918, după victoria canadianului Jack Calder. Fetele au jucat pentru prima dată abia în 1946. Printre cei mai cunoscuţi câștigători ai turneului din epoca "pre-Repentigny" se numără Rod Laver (1956) și Pat Cash (1981), dar și francezul cu origini cameruneze Yannick Noah (1977). Competiţia a primit titulatura oficială, pe care o are şi azi, în 1986, iar la scurt timp a fost inclus de forul mondial în topul primelor 10 din lume, la această categorie de vârstă.

Galerie Foto

Citeste despre: itf, Ştefan Paloşi, Internaţionalele de juniori ale Canadei, Repentigny


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!