Ultimul meci direct s-a desfasurat la Timisoara, cand peste noapte, in Parcul Rozelor s-a ridicat un complex de terenuri pe hard, in speranta ca ii vom incomoda pe sudamericani.
N-a fost sa fie, nu pentru ca Ilie al nostru era spre apusul carierei, ci pentru ca ei aveau doi jucatori de superclasa, i-am numit pe Vilas si pe Clerc. Am pierdut atunci, dar am facut-o demn si amintirea acelor meciuri este puternica si acum, peste multi ani.
Acum datele problemei sunt altele pentru noi: cel mai bine clasat roman se afla aproape de borna 60, si din pacate, despre Victor Hanescu este vorba, el se afla intr-un evident declin, oricat ne-ar placea noua sa credem contrariul. Cel mai in voga jucator roman este Horia Tecau, dar meciul de dublu este doar a treia parte dintr-un eventual succes, chiar si in ipoteza ca il castigam.
De unde mai scoatem celelalte 2 victorii? Are Hanescu forta sa bata in 3 zile, 2 jucatori de top30? si pe deasupra sa joace si la dublu, cu succes?
Forta nu i-o poate da sondajul alaturat, unde cititorii nostri, entuziasti si patrioti, sunt culmea optimismului si in procent de peste 50%, o dau pe Romania invingatoare?
Daca s-ar intampla asa, ar fi bomba anului, si atunci Guillermo Vilas, atat de drag noua, ar trebui sa recunoasca faptul ca nu se pricepe la... tenis!
Speranta moare ultima!
Florin Ghidirmic


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Andrei
02.03.2011, 10:03
Era Clerc nu Clerq si Ilie n-a jucat, au jucat Segarceanu si Darzu