Niculescu şi Gasparyan au dat lovitura

Monica Niculescu (32 WTA la dublu) şi rusoaica Margarita Gasparyan (52 WTA) au produs marea surpriză a tabloul de dublu, eliminându-le pe principalele favorite, Martina Hingis (Elveţia, 1 WTA) şi Sania Mirza (India, 1 WTA) cu scorul de 6-4, 6-2.

28.03.2016 19:05, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Niculescu şi Gasparyan au dat lovitura

Primul set a început cu un break al româncei şi al partenerei ei, care ulterior s-au distanţat la 5-1. Principalele favorite au început cursa de urmărire şi au salvat nu mai puţin de şapte mingi de set – câştigând chiar un break, deşi adversarele au avut 40-0. Însă Monica şi Margarita au convertit a opta minge de set, după care s-au dezlănţuit în partea a doua a meciului. Ele au condus cu 5-0, au pierdut două game-uri, după care la 30-40 au salvat o minge de break şi au câştigat prima minge de meci. Niculescu şi Gasparyan s-au calificat, astfel, în sferturi la capătul unui meci care a durat o oră şi şase minute, iar în continuare le vor întâlni pe Vania King (Statele Unite) şi Alla Kudryavtseva (Rusia). 

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto

Citeste despre: Monica Niculescu, Miami Open


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!