Primul set al meciului dintre Niculescu şi Christina McHale (SUA, 63 WTA) a fost echilibrat până la scorul de 3-2 pentru româncă. În acel moment, favorita gazdelor a egalat scorul printr-un game alb, după care şi-a trecut în cont alte două game-uri, ulterior convertind în punct prima şansă de a câştiga setul. În partea a doua a meciului, Monica s-a distanţat la 4-2, dar a urmat altă revenire a Christinei, care a luat patru game-uri la rând, punând capăt partidei după 90 de minute. Niculescu va juca pe tabloul de dublu, alături de belgianca Yanina Wickmayer, ele urmând să le întâlnească în această noapte pe Ksenia Lykina şi Emily Webley-Smith (Rusia, Marea Britanie).
La Bastad, Sorana Cîrstea a avut-o adversară în primul tur pe germanca Annika Beck (37 WTA, cs 4) în faţa căreia a cedat cu un dublu 7-5. În primul set s-au consemnat şapte break-uri, iar în al doilea “doar” cinci. Condusă cu 5-2, Sorana a avut o revenire fastatică, egalând la 5 după două break-uri şi trei mingi de meci salvate, dintre care două pe serviciul adversarei. Însă ea şi-a pierdut serviciul, după care Annika a încheiat primul set cu un game alb. Partea a doua a meciului a avut-o pe româncă în prim plan, care s-a detaşat la 5-2, iar la 5-3 a servit pentru a trimite meciul în decisiv. Sorana nu şi-a creat nicio oportunitate de a câştiga setul, germanca a mai făcut un break la 5-5, după care a convertit în punct a doua minge de meci.
Foto: Neal Trousdale


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!