Spaniolul Rafael Nadal (5 ATP, cs 5 la Roland Garros) şi-a anunţat într-o conferinţă de presă retragerea din competiţie, din cauza unor probleme medicale.
Jucătorul de 29 de ani a acuzat dureri la încheietura mâinii stângi, după o accidentare suferită la Madrid, şi a jucat în primele două tururi cu un bandaj. El ar fi făcut infiltraţii pentru a putea juca meciul de joi, din turul 2, în faţa argentinianului Facundo Bagnis, câştigat în trei seturi: 6-3, 6-0, 6-3. În turul 3, el ar fi trebuit să-l întâlnească pe compatriotul lui, Marcel Granollers. "Este cea mai tristă conferinţă de presă a mea. Sunt nevoit să vă anunţ că mă retrag din concurs. Ieri am început să simt dureri din ce în ce mai mari la încheietură. Am fost de nouă ori aici şi am reuşit să mă menţin sănătos şi să câştig turneul. Mai am de jucat cinci meciuri, dar medicii mi-au spus că este imposibil să fac asta şi că există riscul chiar să-mi rup mâna. Dacă nu era vorba despre Roland Garros, nu aş fi riscat să joc nici în primele tururi", a declarat Nadal, care speră să evite o operaţie.
Foto: www.rolandgarros.com


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!