Momentul adevărului pentru Simona Halep

Liderul mondial al tenisului feminin, Simona Halep, a susţinut o conferinţă de presă la Moscova, unde are loc turneul VTB Kremlin Cup (932.866 de dolari premii totale), în care a anunţat că nu este sigură dacă va juca la competiţia din Rusia şi la Tuneul Campioanelor.

15.10.2018 17:38, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Momentul adevărului pentru Simona Halep

”Sper că voi fi capabilă să joc aici (n.r. - la Moscova). Mă pregătesc deja de 3-4 zile pentru acest turneu. Dacă nu voi putea juca aici, nu cred că o voi face nici la Singapore, e distanța prea mică. Nu știu sigur dacă voi juca, dar cu siguranță voi lua cea mai bună decizie pentru sănătatea mea. Nu m-am pregătit la 100% astăzi, dar mâine mă voi apropia. Mâine voi cunoaște mai bine în ce stadiu sunt. Doctorul mi-a spus că nu va fi vorba de nicio operație, dar și că dacă voi continua să joc există riscul unei accidentări pe termen lung. Nu am nevoie de așa ceva, deci va trebui să iau o decizie corectă în următoarele zile”, a spus luni Simona Halep.

”Ultimele săptămâni au fost foarte stresante. Am fost îngrijorată în fiecare zi, deoarece dimineaţa aşteptam să văd cum mă simt. Fac fizioterapie pentru a încerca să-mi întăresc spatele, dar nu m-am antrenat încă 100%. Sunt foarte nesigură în privinţa participării la Singapore. Este prea devreme să spun ceva sigur. Nu ştiu acum, dar cu siguranţă voi pune sănătatea pe primul loc", a mai precizat liderul mondial.

Simona nu se va baza pe ajutorul antrenorului Darren Cahill la Moscova şi a profitat de ocazie pentru a face un anunţ interesant: "Din punctul meu de vedere, este mai bine să fii singură pe teren, să decizi singură tactica din timpul meciurilor. Aș prefera să fiu doar eu și adversara mea și să ne rezolvăm problemele pe teren".

Românca ar trebui să o întâlnească în turul 2 pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova. Aceasta nu s-a impus niciodată în faţa Simonei, pierzând toate cele nouă meciuri directe. "În acest an, din nefericire, am avut parte de multe trageri la sorti grele. La Montreal am căzut tot cu Halep în turul doi. N-am câștigat niciodată împotriva ei, dar acum vreau să iau această partidă ca un punct de pornire. Nu mă tem de Halep chiar dacă nu am învins-o niciodată pana acum. La Wuhan am avut un turneu bun, am învins o jucătoare din top 5 și am încredere în mine", a spus Pavlyuchenkova.

Felicitată de oficialii WTA

Halep a început săptămâna cu numărul 50 în fruntea clasamentului mondial şi oficialii WTA au anunţat, oficial, că românca îşi va păstra poziţia până la finalul anului, când va ajunge la 60 de săptămâni pe locul 1. "Toate felicitările noastre merg către Simona Halep, pentru că va termina al doilea an consecutiv pe primul loc în clasamentul WTA. Câştigarea primului primului său titlu de Grand Slam este una dintre frumoasele realizări din 2018", a declarat Colm McLoughlin, vicepreşedinte WTA. Preşedintele WTA, Steve Simon, a vorbit şi el despre realizările sportivei din România din acest an. "Simona a avut un nou sezon uimitor și este privilegiu pentru noi să-i oferim trofeul acordat numărului WTA la final de sezon pentru al doilea an consecutiv. Câștigarea unui Grand Slam și disputarea a șase finale în acest sezon reprezintă o realizare remarcabilă, în timp ce în afară terenului Simona este întruparea tuturor valorilor pe care le așteptăm de la numărul unu", a spus şi Steve Simon, preşedintele WTA.

"A fost o onoare să termin anul trecut pe primul loc. Faptul că voi termina pe primul loc pentru al doilea an consecutiv reprezintă o realizare specială pentru mine, mai ales că am câştigat şi primul meu turneu de Grand Slam. Mă simt mândră că numele meu apare alături de al altor legende care au ocupat primul loc", a spus şi Halep. Ea a postat un mesaj de mulţumire pe contul de Facebook în ziua în care WTA a anunţat pe site-ul oficial că românca va încheia al doilea an consecutiv în fruntea clasamentului mondial. "2018 a fost un an incredibil. Sunt atât de mândră să închei anul ca număr 1 pentru a doua oară. Mulţumiri lui Darren (n.r. antrenorul Darren Cahill) pentru acest videoclip făcut împreună şi întregii mele echipe pentru aceste amintiri şi pentru că a fost de partea mea", a scris liderul mondial, alături de un colaj cu cele mai frumoase momente din acest an.

La rândul lui, Darren Cahill a publicat un mesaj pe Twitter, însoţit e un montaj video de patru minute: "Felicitări Simonei Halep pentru faptul că și-a asigurat pentru al doilea an numărul unu mondial la final de sezon. Cu doar 15 turnee jucate și un an remarcabil. O performanță deosebită, pentru o jucătoare și, mai important, o persoană deosebită. Mulțumesc că îi suntem aproape".

Foto: pagina de twitter WTA

Galerie Foto

Citeste despre: Simona Halep, wta, Kremlin Cup, Moscova, Rusia


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!