Jucătoarea română Mihaela Buzărnescu (39 WTA) a fost învinsă în primul tur la Miami Open presented by Itaú (7.972.535 premii totale) de Kirsten Flipkens (Belgia, 71 WTA) cu 6-2, 6-3. Meciul a durat o oră şi 18 minute, iar începutul a aparţinut româncei, care s-a desprins la 2-0. Din acel moment însă, ea nu a mai câştigat niciun game până la finalul setului. În partea a doua a confruntării, Flipkens a realizat break la 2-1, iar la 5-3 a convertit în punct prima minge de meci. În urma aestui rezultat, aventura Mihaelei la Miami se încheie, deoarece ea nu participă şi în proba de dublu.
Pe tabloul principal de simplu la Miami Open mai sunt patru românce, două urmând să evolueze azi. În al doilea meci de pe terenul 9, de la ora aproximativă 17.30 a României, Monica Niculescu (70 WTA, venită din calificări) primeşte replica Yuliei Putintseva (Kazahstan, 75 WTA), pe are o conduce cu 3-0. Primele două victorii au venit la turnee ITF din Franţa, ambele în 2012: 6-3, 6-2 în sferturi la Poitiers (100.000 de dolari) şi 6-2, 6-3 în finală la Nantes (50.000 de dolari). În urmă cu trei ani, Monica a învins-o pe Yulia în primul tur la Guangzhou (China, 250.000 de dolari) cu 7-6 (5), 1-6, 6-3.
În al patrulea meci de pe terenul 7, de la ora aproximativă 21.00 a României, Irina-Camelia Begu (37 WTA) o întâlneşte pe americanca Danielle Rose Collins (93 WTA) în primul meci direct. Desemnate cap de serie, Simona Halep (1 WTA, cs 1) şi Sorana-Mihaela Cîrstea (33 WTA, cs 32) au fost exceptate de la primul tur. Principala favorită o va avea adversară în turul secund pe câştigătoarea partidei Verónica Cepede Royg (Paraguay, 78 WTA) – Oceane Dodin (Franţa, 98 WTA, lucky loser). La rândul ei, Sorana-Mihaela va lupta pentru un loc în turul 3 cu jucătoarea Katie Boulter (Marea Britanie, 208 WTA, venită din calificări) sau Su-Wei Hsieh (Taipei, 61 WTA).
La dublu, Begu face cu Halep, urmând să joace în primul tur contra perechii Julia Goerges, Bethanie Mattek-Sands (Germania, SUA). La rândul ei, Niculescu va juca alături de Su-Wei Hsieh, primele adversare fiind Katerina Bondarenko (Ucraina) şi Aleksandra Krunic (Serbia). În fine, Raluca Olaru va evolua alături de Olga Savciuk (Ucraina), contra cuplului americano-sloven Vania King, Katarina Srebotnik.
Rezultate înregistrate în primul tur: Lesia Tsurenko (Ucraina, 41 WTA) – Ajla Tomljanović (Australia, 90 WTA, wild card) 6-3, 4-6, 5-7, Christina McHale (Statele Unite, 91 WTA) - Kaia Kanepi (Estonia, 59 WTA) 1-3 abandon Kanepi, Johanna Larsson (Suedia, 76 WTA) - Kateřina Siniaková (Cehia, 54 WTA) 4-6, 7-6 (5), 7-5, Beatriz Haddad Maia (Brazilia, 64 WTA) - Heather Watson (Marea Britanie, 72 WTA) 7-6 (3), 6-2, Aliaksandra Sasnovich (Belgia, 46 WTA) - Kristýna Plíšková (Cehia, 80 WTA) 1-6, 7-6 (5), 7-5, Amanda Anisimova (Statele Unite, 130 WTA, wild card) - Qiang Wang (China, 53 WTA) 6-3, 1-6, 6-2, Kateryna Bondarenko (Ucraina, 73 WTA) – Alison Van Uytvanck (Belgia, 51 WTA) 7-6 (7), 5-7, 1-6, Claire Liu (Statele Unite, 230 WTA, wild card) - Whitney Osuigwe (Statele Unite, 621 WTA, wild card) 6-3, 6-1, Bernarda Pera (Statele Unite, 105 WTA, wild card) - Lara Arruabarrena-Vecino (Spania, 68 WTA) 7-5, 6-4, Aleksandra Krunić (Serbia, 49 WTA) – Maria Sakkari (Grecia, 52 WTA) 5-7, 1-6, Mona Barthel (Germania, 65 WTA) – Timea Babos (Ungaria, 47 WTA) 6-7 (5), 3-6 şi Kirsten Flipkens – Mihaela Buzărnescu 6-2, 6-3.


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!