Mergea şi Qureshi sunt în turul 2 la Wimbledon

Perechea formată din românul Florin Mergea și pakistanezul Aisam-Ul-Haq Qureshi s-a calificat în runda a doua a probei masculine de dublu din cadrul turneului pe iarbă de la Wimbledon (Marea Britanie31.600.000 de lire sterline), al treilea de Mare Șlem al anului.

06.07.2017 16:20, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Mergea şi Qureshi sunt în turul 2 la Wimbledon

Cei doi au dispus cu 4-6, 7-6 (4), 7-6 (3), 6-3 cu cuplul Dino Marcan (Croația), Tristan-Samuel Weissborn (Austria). Mergea (39 ATP la dublu) și Qureshi (24 ATP la dublu), favoriții numărul 14, au obținut o victorie muncită, în două ore și 49 de minute, în fața unor adversari mai slab cotați, Marcan ocupând 101 mondial la dublu, iar Weissborn 98. Inițial perechea româno-pakistaneză trebuia să joace în primul tur cu Martin Klizan (Slovacia) şi Dmitri Tursunov (Rusia), dar aceștia s-au retras. Marcan și Weissborn au început meciul cu un break, iar la 5-3 au ratat două mingi de set pe serviciul adversarilor. În game-ul imediat următor au irosit alte trei oportunităţi de a închide setul, pentru a o fructifica pe a şasea, per total. Primul break din setul secund a fost adjudecat tot de Marcan şi Weissborn, la 2-2, dar Mergea şi Qureshi au egalat la 5, cu un game câştigat pe serviciul adversarilor în care nu au pierdut niciun punct, după care s-a ajuns la tie-break. Florin şi Aisam-Ul-Haq au luat un abans consistent, 5-1, pe care l-au păstrat până la final, convertind în punct a doua minge de set. În partea a treia a meciului nu s-a consemnat niciun break, astfel că s-a ajuns la tie-break, dominat tot de român şi pakistanez (4-1, 5-2). În setul 4, Mergea şi Qureshi au realizat break în al doilea game, nu şi-au pierdut serviciul şi au pus capăt meciului la a treia “încercare”.

Perechea româno-pakistaneză și-a asigurat 90 de puncte ATP, urmând să joace în turul următor cu austriecii Julian Knowle (43 ani, 95 ATP la dublu) și Philipp Oswald (31 ani, 72 ATP la dublu), care au trecut cu 4-6, 4-6, 6-2, 7-6 (2), 10-8 de Leander Paes şi Adil Shamasdin (India, Canada).

Foto: Neal Trousdale 

Galerie Foto

Citeste despre: wimbledon, Florin Mergea, ATP, Aisam-Ul-Haq Qureshi


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!