Jucătorul român Marius Copil (93 ATP, cs 1) l-a învins pe canadianul Denis Shapovalov (190 ATP) cu 6-0, 4-6, 6-2 în runda de debut a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al Roland Garros (Franţa, 39,2 milioane de dolari), al doilea turneu de Mare Șlem al anului, care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv Stade Roland Garros.
Meciul a durat o oră şi 25 de minute, iar primul set a fost dominat categoric de român, care a cedat şapte puncte, dintre care trei pe propriul serviciu. Marius a început setul secund cu un break, după care s-a distanţat la 3-1, dar din acel moment a mai câştigat un singur game, iar adversarul cinci, astfel că s-a ajuns în decisiv. Până la 2-2 fiecare jucător şi-a păstrat serviciul, după care Copil a realizat două break-uri şi a încheiat partida la prima minge de meci pe care şi-a procurat-o. Următorul adversar este belarusul Ilya Ivashka (199 ATP), care a trecut cu un dublu 6-2 de belgianul Kimmer Coppejans (167 ATP). Marius a câștigat ambele confruntări cu Ilya: în 2015, în optimile turneului challenger de la Izmir, cu 7-6 (4), 5-7, 6-4, și anul acesta, în Cupa Davis, la Minsk, cu 7-5, 6-4, 6-1.
Pe tabloul de calificări al fetelor, cele două românce înscrise vor fi adversare în primul tur. Meciul dintre Ana Bogdan (106 WTA, cs 5) şi Alexandra Dulgheru (511 WTA, clasament protejat - 137 WTA) este al patrulea al zilei de pe terenul 10 şi începe aproximativ la ora 16.00 a României. Învingătoarea o va întâlni în turul următor pe Jamie Loeb (Statele Unite, 147 WTA) sau pe Basak Eraydin (Turcia, 209 WTA).


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!