Liderul mondial feminin va juca pe Terenul 18

Simona Halep (1 WTA, cs 1) o întâlneşte, azi, în turul 3 la French Open (Paris, 39.197.000 de euro premii totale), al doilea de Mare Şlem al anului, care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv de la Roland Garros pe germanca Andrea Petkovic (107 WTA).

02.06.2018 05:10, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Liderul mondial feminin va juca pe Terenul 18

Organizatorii au programat partida pe Terenul 18 şi este a treia a zilei, şi se estimează că începe aproximativ la ora 17.30 a României. Simona are 6-1 la “directe” cu Andrea, singurul succes al germancei fiind înregistrat în chiar primul meci, 6-2, 7-6 în sferturile unui turneu ITF de la Bucureşti. Ulterior, Halep s-a impus în 2013 cu un dublu 6-3 în finală la Nürnberg, în acelaşi an cu 7-6 (4), 6-3 în turul 2 la Tokyo, în 2014 cu 6-2, 7-6 (4) în semifinale la Roland Garros şi cu 7-6 (4), 5-7, 7-6 (1) în optimi la Beijing, în 2015 cu 4-6, 6-4, 6-2 în optimi la Cincinnati şi în 2016 cu 6-4, 6-7 (5), 6-4 în play-off-ul pentru Grupa Mondială a Fed Cup. "Am mai întâlnit-o pe Simona, în semifinale la Roland Garros 2014, dar de atunci lucrurile s-au schimbat mult. Ok, am o formă bună, dar ea joacă fantastic la acest turneu! Va fi un meci greu și va trebui să facem un plan de joc cât mai bine pus la punct. Ar fi extraordinar să repet evoluția din 2014, dar să nu uităm ca joc contra Simonei Halep", a declarat Andrea. "E foarte puternică. Am revăzut meciul precedent, de acum câţiva ani, chiar dacă de obicei mă gândesc la mine, nu la adversară", a comentat şi Simona.

Irina-Camelia Begu va juca, azi, două meciuri. La simplu, românca de pe locul 40 mondial o are adversară pe Caroline Garcia (7 WTA, cs 7), aceasta din urmă conducând cu 3-2 la meciurile directe. Begu s-a impus cu 6-4, 5-7, 7-6 (5) în 2014 în turul 2 al calificărilor pentru New Haven şi cu 6-4, 2-6, 7-6 (3) în 2016 în primul tur la Charleston, în timp ce Garcia a câştigat cu 7-6, (4), 7-6 (4) în 2014 în primul tur la New Haven după ce a ajuns pe tabloul principal ca lucky loser, cu 6-1, 6-4 în 2016 în primul tur tot la New Haven şi cu 5-7, 6-3, 6-4 în 2017 în primul tur la Bastad. La dublu, Irina-Camelia şi Qiang Wang (China) le au adversare în runda a doua pe Andreja Klepač şi María José Martínez Sánchez (Slovenia, Spania). Partida are loc pe Terenul 9 de la ora aproximativă 16.45 a României, iar invingătoarele vor da în optimi peste surorile Venus şi Serena Williams.

Tot la dublu, Irina Maria Bara şi Mihaela Buzănescu luptă pentru un loc în optimi cu Latisha Chan şi Bethanie Mattek-Sands (Taipei, Statele Unite; cs 4). Meciul a fost programat pe Terenul 14, de la ora aproximativă 13.30 a României.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto

Citeste despre: Simona Halep, Irina Begu, mihaela buzarnescu, wta, Irina Bara, Roland Garros, Bethanie Mattek-Sands, Andrea Petkovic, Caroline Garcia, Franţa


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!