Două dintre cele trei românce prezente, ieri, pe terenurile complexului sportiv Soho Square din Sharm el-Sheikh au obţinut victorii. Pe tabloul de simplu, Ioana Diana Pietroiu – venită din calificări - s-a calificat în semifinale după ce a învins-o pe unguroaica Naomi Totka, a treia favorită, cu 6-2, 6-1. Primul set a fost echilibrat până la 2-2, după care românca şi-a adjudecat patru game-uri la rând. Partea a doua a meciului a avut-o în prim plan tot pe Ioana, care s-a distanţat la 5-0. După ce adversara şi-a făcut serviciul, românca a pus capăt meciului cu un game alb. În semifinale, misiunea româncei va fi şi mai dificilă, deoarece o va întâlni pe principala favorită, belgianca Greet Minnen.
La dublu, într-una dintre semifinale adversare au fost Ana Bianca Mihăilă şi Cristina Moroi. A câştigat prima, alături de chinezoaica Xiaoxi Zhao, scorul final fiind 6-1, 6-2. Partenera Cristinei a fost pakistaneza Ushna Suhail. În ultimul act, cuplul româno-chinez le va întâlni pe Petra Januskova (Canada) şi Greet Minnen, care le-au eliminat cu 6-2, 6-3 pe Lisa-Marie Maetschke şi Mirabelle Njoze (Germania, Marea Britanie; cs 3).
La turneul de la Maribor (Slovenia, 10.000 de dolari), Gabriela Talabă a fost învinsă în sferturi de a doua favorită, croata Silvia Njiric, cu 6-2, 6-3. La Bucureşti, Petru-Alexandru Luncanu a pierdut ambele meciuri pe care le-a jucat vineri. Pe tabloul de simplu, unde era al treilea favorit, a fost învins în semifinale de spaniolul Carlos Taberner (cs 7) cu 6-0, 6-3, iar la dublu, el şi argentinianul Mariano Kestelboim (alcătuind principala pereche favorită la câştigarea trofeului) au fost învinşi în ultimul act de Vladyslav Manafov şi Juan Pablo Paz (Ucraina, Argentina; cs 2) cu 4-6, 7-5, 10-4.
Foto: arhiva personală


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!