Începe US Open

Al patrulea turneu de Mare Şlem al anului, US Open, începe în această după-amiază, conform fusului orar al României, azi urmând să joace patru români.

28.08.2017 14:55, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Începe US Open

Tragerea la sorţi a tabloului feminin de simplu de la US Open a fost dificilă pentru Simona Halep. Jumătatea inferioară este una extrem de aglomerată, cu Muguruza (campioana de la Wimbledon), Venus Willliams - cea mai titrată sportivă de pe tablou şi un prim examen de foc pentru favorita doi - duel cu Şarapova în primul tur. Marius Copil (88 ATP) este singurul reprezentant al României pe cel mai deschis tablou al băieţilor într-un Grand Slam din ultimii 10 ani: debutează împotriva favoritului 8, Jo Wilfred Tsonga.

Karolina Pliskova este principala favorită şi domină jumătatea superioară. În sferturi ar putea juca împotriva Svetlanei Kuznetsova (cs 8). Sorana Cîrstea şi Irina Begu debutează împotriva unor sportive venite din calificări, Monica Niculescu joacă împotriva franţuzoaicei Kristina Mladenovic (cs 14). Ana Bogdan primeşte replica americancei Taylor Townsend (beneficiară a unui de wild-card), iar dacă învinge o va avea adversară pe Niculescu.

Primul cap de serie pe care ar putea ieşi în calea Simonei, în turul trei, este Lauren Davis (32). Pentru şi mai mult dramatism, Johanna este pe sfertul Simonei - posibilă adversară în sferturi. Iar sfertul al treilea de pe tablou, care dă adversara pentru semifinale - include numele: Muguruza, Wozniacki, Safarova şi Venus Williams

Pe jumătatea a doua de tablou se mai află o singură româncă: Irina Begu. Deşi a ieşit de pe lista capilor de serie, Irina are parte de o tragere blandă: debutează împotriva unei sportive venite din calificări, iar mai apoi, în turul doi, poate juca împotriva Anastasiei Sevastova (cap de serie 16).

Simona Halep debutează împotriva rusoaicei Maria Şarapova. Meciul se va juca în noaptea de luni spre marţi, de la 2.00 a României. "Este mai bine că meciul va avea loc în sesiunea de seară, pentru că evităm astfel căldura. Sincer, nu îmi doream să jucăm ziua. Chiar este o veste bună pentru mine", a declarat Halep. În şase confruntări directe, Simona Halep nu a reuşit să o învingă pe Maria Şarapova, dar speră că turneul din New York să reprezinte o premieră din acest punct de vedere. Halep e considerată a doua favorită a turneului şi are şansa să urce pe primul loc WTA.

Simona a fost rugată să vorbească despre cum va fi atmosfera şi cum crede că se va împărţi simpatia publicului în timpul partidei din primul tur împotriva Şarapovei. "Opt jucătoare sunt aproape de locul 1 mondial, deci nu sunt singura. Nu ştiu cum va reacţiona tribuna, cu cine va fi. Vom vedea luni. Dar toată lumea a fost corectă faţă de mine aici, de fiecare dată, am jucat cu atmosferă foarte drăguţă. Deci, nu mă aştept la nimic rău, negativ. Mă aştept să fie o atmosferă frumoasă, ca la fiecare US Open", a explicat Simona. 

Karolina Pliskova (Cehia, 1 WTA) este de părere că Halep va reuşi, în turul 1, prima victorie în faţa Mariei Şarapova, mizând pe avantajul perioadei lungi de inactivitate a fostului lider mondial. Pliskova are doar cinci puncte avans faţă de Simona Halep, dar rivalitatea din clasament nu o împiedică pe cehoaică să vorbească frumos despre Simona, ele fiind, de altfel, şi bune prietenă. Întrebată despre duelul-şoc din primul tur de la US Open, dintre Halep şi Şarapova, Pliskova nu a stat prea mult pe gânduri în momentul în care a trebuit să aleagă o câştigătoare şi a nominalizat-o imediat pe Simona. Cehoaica spune că prezenţa Şarapovei pe tabloul principal e de bun augur pentru ultima competiţie de Mare Şlem a anului, dar o vede favorită pe rivala pentru locul 1 WTA. "Maria e o profesionistă desăvârşită. E un lucru benefic pentru turneu că se va întâlni cu Simona. Cred că va fi un meci foarte bun şi cu siguranţă îl voi urmări. Rămân şi de această dată cu Simona. Ea a jucat mai multe meciuri în acest an şi are mai multă consistenţă", a fost opinia Karolinei.

România are patru reprezentanţi în programul primei zile a US Open-ului - în care organizatorii au selectat jumătăţile inferioare de tablou, atât la simplu feminin, cât şi la masculin. Meciurile încep după-amiază, de la ora 18.00 şi se termină undeva spre ora 7.00 (ambele în România), din cauza meciurilor programate în sesiunea de seară, pe nocturnă, pe Arthur Ashe Stadium).

Mihaela Buzărnescu (133 WTA, venită din calificări) are o întâlnire cu istoria pe al treilea teren al complexului de la Flushing Meadows. La 29 de ani, "Miky" debutează pe tabloul principal într-un turneu de Mare Şlem şi va închide programul primei zile pe Grandstand, împotriva danezei Caroline Wozniacki (cs 6). Partida va începe, cel mai probabil, la miezul nopţii - în România.

Marius Copil (88 ATP), singurul reprezentant al României pe tabloul de simplu, va disputa meciul al doilea pe Terenul 17, împotriva francezului Jo Wilfred Tsonga, cs 8 la New York, în jurul orei 19,30.

Irina Begu (57 WTA) dă start participării la ediţia 2017 a US Open-ului pe Terenul 14, împotriva Katerynei Kozlova (115 WTA, venită din calificări), pe care a învins-o de două ori, cu 2-0, pe hard - în jurul orei 20.00 a României.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto

Citeste despre: Simona Halep, Irina Begu, Marius Copil, mihaela buzarnescu, US Open, Flushing Meadows


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!