Ilie Nastase, desemnat Cavaler al Legiunii de Onoare

Ilie Nastase a fost desemnat Cavaler al Legiunii de Onoare, el primind in acest fel inca o dovada a admiratiei si respectului din partea Frantei.

12.03.2009 09:54, de , 0 comentarii

Ilie Nastase, desemnat Cavaler al Legiunii de Onoare

Ceremonia de decorare, marcata de eleganta si rafinament, a avut loc miercuri seara, la resedinta ambasadorului Frantei la Bucuresti, Henri Paul. Alaturi de Ilie Nastase s-a aflat sotia sa Amalia, iar numeroase personalitati sportive, ale vietii politice, culturale si diplomatice au participat la decorarea sa cu Crucea de Cavaler al Legiunii de Onoare.
Printre invitati s-au numarat fostul sef al statului Ion Iliescu, presedintele Senatului Mircea Geoana impreuna su sotia sa Mihaela, consilierul prezidential Cristian Preda, Octavian Belu si Mariana Bitang, George Copos.
Unele dintre cele mai mari nume ale sportului romanesc si international si-au dat intalnire in saloanele Ambasadei Frantei, deoarece Nadia Comaneci, Ion Tiriac si Gica Hagi au tinut sa impartaseasca acest moment deosebit cu Ilie Nastase.

"Legiunea de Onoare, potrivit statutelor sale, recompenseaza meritele eminente indeplinite pentru Franta si in cazul strainilor, personalitati de exceptie care, prin actiunilor lor, au onorat traditia franceza si relatiile dintre Franta si aliatii si prietenii sai", a afirmat ambasadorul Henri Paul, care a adaugat ca Ilie Nastase este, cu siguranta, unul dintre sportivii preferati ai francezilor, care nutresc pentru el o afectiune si o admiratie speciale.
"Am fost primit in Franta ca si cum as fi fost francez", a spus Ilie Nastase, care a multumit pentru onoarea de a primi aceasta inalta distinctie a Republicii Franceze.

"Vive la France!", a strigat Nastase, in aplauzele invitatilor.
Ambasadorul Henri Paul a trecut in revista parcursul sportiv impresionant al lui Ilie Nastase, de la debutul carierei sale internationale in 1966, la varsta de 20 de ani, si castigarea primului mare turneu in 1967 in Franta, la Cannes.

"V-ati inceput cariera internationala in Franta, si tot in Franta ati terminat-o, in 1985, la turneul de la Toulouse. (...) Publicul francez, gratie deschiderii dumneavoastra si a relatiei destinse si simpatice cu el, v-a adoptat si va iubeste. Aici intervine, ca in multe alte cazuri, aceasta prietenie franco-romana pe care adesea o celebrez. Chiar si astazi, publicul dumneavoastra nu v-a uitat, cu siguranta, si are placerea sa va intalneasca in meciuri amicale", i-a spus Henri Paul lui Ilie Nastase.
Diplomatul a amintit ca Nastase este nu numai un mare campion, ci ocupa si functii in institutiile sportive, fiind, timp de zece ani, presedinte al Federatiei Romane de Tenis.

"Cateva zile dupa 8 martie, Ziua femeii, trebuie sa sublinez angajamentul dumneavoastra in promovarea tenisului feminin si parteneriatul pe care Federatia pe care o prezidati l-a realizat in acest scop, in 2007, cu Distrigaz, filiala a societatii franceze Gaz de France", a spus Henri Paul.
Diplomatul francez i-a spus lui Nastase: "Aveti mai mult de o coarda la arcul dumneavoastra, sau mai degraba la racheta dumneavoastra, caci ati scris mai multe romane in franceza  - 'Tie Break', 'Break Point' si 'The Net'. Domnule Nastase, pentru a relua titlul din autobiografia dumneavoastra, primindu-va astazi la resedinta Frantei din Bucuresti pentru a va ridica la rangul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, Republica Franceza doreste astfel sa recunoasca francofilul care sunteti, la 30 de luni dupa intalnirea la varf a Francofoniei, care a avut loc la Bucuresti, in septembrie 2006".

In 1970, Ilie Nastase a intrat in randul celor 20 cei mai buni jucatori de tenis din lume. In acel an, el a castigat dublul masculin la Roland Garros alaturi de Ion Tiriac. In 1972, s-a impus ca numarul 2 mondial, pentru ca un an mai tarziu, in 1973, sa se afirme ca numarul 1 mondial incontestabil. Ilie Nastase a fost desemnat cel mai bun sportiv roman in anii 1969, 1970, 1971 si 1973. A primit "Racheta de aur" la New York in 1973 si este singurul roman care are numele inscris in International Tennis Hall of Fame. In 1990, la Roland Garros, a obtinut Premiul deceniului. In decursul carierei sale, Ilie Nastase a castigat 87 de turnee la simplu (dintre care 57 de turnee inregistrate de ATP) si 55 la dublu (dintre care 47 inregistrate de ATP).

Sursa: Agerpres


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!