Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer sunt în turul 2 la Miami

Accesați link-ul pentru o galerie foto exclusivă realizată pentru www.OpenTenis.ro de Neal Trousdale.

25.03.2017 17:49, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer sunt în turul 2 la Miami

Jucătorul român Horia Tecău şi cel olandez Jean-Julien Rojer s-au calificat în turul 2 la Miami Open (6.993.450 dolari), turneu care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv Tennis Center at Crandon Park. Cei doi i-au învins cu 6-4, 7-5 pe Viktor Troicki şi Michael Venus (Serbia, Noua Zeelandă). Meciul a durat 68 de minute, iar primul set a fost dominat de român şi de olandez. Ei au realizat un break la 3-3, după care şi-au păstrat serviciul până la final, punând capăt setului cu un game alb. Partea a doua a meciului a fost controlată, în prima ei parte, de Troicki şi Venus. Aceştia au condus cu 4-1 şi au ajuns la 5-2 după un game. Din acel moment, însă, Tecău şi Rojer au preluat iniţiativa, câştigând cinci game-uri la rând. În urma acestei victorii, Horia şi Jean-Julien s-au ales cu câte 90 de puncte ATP, iar în faza următoare vor juca împotriva celei de-a şasea perechi favorită la câştigarea trofeului, alcătuită din polonezul Lukasz Kubot și brazilianul Marcelo Melo.

Galerie Foto

Citeste despre: Horia Tecau, Miami Open, ATP, Jean-Julien Rojer


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!