Primul pas va fi făcut azi, în primul tur al calificărilor, unde îl va întâlni pe veteranul ceh Radek Stepanek, aflat pe locul 165 mondial şi al 15-lea favorit al acestei faze. Va fi al patrulea meci al zilei pe terenul 2 şi al doilea din sesiunea de prânz. Precedentele trei partide sunt tot din calificări: Julia Boserup (SUA, wc) - Katerina Siniakova (Cehia) care începe la ora locală 11.00 (21.00 a României, Anastasija Sevastova (Letonia) - Taylor Towsend (Statele Unite, wc) şi Austin Krajicek (Statele Unite) - Caio Zampieri (Brazilia), care nu începe mai devreme de ora locală 14.30 (miezul nopţii de miercuri spre joi în România). Dacă trece de Stepanek, Victor va juca în turul 2 al calificărilor împotriva americanului Bjorn Fratangelo (149 ATP, cs 11), care l-a eliminat pe britanicul Joshua Milton cu 6-2, 6-2.
Până acum, cei doi au mai fost adversari de patru ori. Românul s-a impus o singură dată, în 2005, în turul 2 al turneului Masters 1000 de la Monte Carlo, cu 6-3, 2-6, 6-0. La rândul lui, cehul a învins în 2004, în turul 2 al turneului Masters 1000 de la Paris (6-4, 6-1) şi ulterior de două ori în 2010: în al doilea tur la New Haven cu 7-6 (4), 6-7 (4), 6-4 şi în primul tur la Moscova, cu 7-6 (5), 6-3.
În acest an, Hănescu a participat la un turneu challenger şi la unul ITF. La Milex Open At La Bocha de la Santo Domingo (Republica Dominicană) a fost eliminat în al treilea tur al calificărilor de ecuadorianul Roberto Quiroz (aflat la începutul lui februarie pe locul 1223 mondial) cu 3-6, 6-3, 7-5, după ce trecuse de japonezul Kaichi Uchida (486 ATP) cu 6-3, 3-6, 7-6 (6) şi de guatemalezul Christopher Diaz- Figueroa (490 ATP) cu 6-4, 6-4. Ulterior, la USA F7, Victor Hănescu - desemnat al treilea favorit - a pierdut finala în faţa chilianului Juan Carlos Saez (321 ATP) cu 6-3, 2-6, 7-6 (5), după ce îi eliminase pe australianul Jason Kuber (531 ATP) cu 7-6 (0), 6-2, pe ungurul Peter Nagy (618 ATP) cu 7-5, 6-1, pe americanul Stefan Kozlov (341 ATP, cs 5) cu 4-6, 6-7 (2), 6-4 şi pe argentinianul Facundo Mena (329 ATP, cs 6) cu 6-1, 6-2.
Tot în calificări a fost şi Patricia Ţig (130 WTA). Ea a fost eliminată în primul tur de Kurumi Nara (89 WTA), care s-a impus cu 6-2, 6-1 68 de minute. Pe tabloul principal vor evolua patru românce. Simona Halep (cs 5) şi Monica Niculescu (cs 32) sunt calificate direct în turul 2, iar Irina Begu şi Alexandra Dulgheru vor juca în primul tur împotriva unor jucătoare venite din calificări.
Foto: Neal Trousdale


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!