Halep s-a oprit în sferturi la Eastbourne

Jucătoarea română Simona Halep (2 WTA, cs 2) a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki (6 WTA, cs 6) cu 5-7, 6-4, 6-1, în sferturi la Eastbourne (Marea Britanie, 753.900 dolari).

30.06.2017 07:07, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Halep s-a oprit în sferturi la Eastbourne

Halep a avut 3-0 şi 4-2 în setul al doilea, dar daneza a revenit şi a întors scorul, câştigând în trei seturi, după o oră şi 54 de minute. Deşi a început meciul cu break, Halep a pierdut următoarele patru ghemuri. La 2-5, românca a reuşit o revenire formidabilă, concretizată în cinci ghemuri consecutive, adjudecându-şi primul set cu 7-5. Simona şi-a continuat evoluţia foarte bună şi în setul 2, astfel că s-a desprins la 3-0. A urmat o mică relaxare, care i-a permis adversarei să revină, s-a apropiat la 2-3, iar de la 4-2 Halep nu a mai luat niciun game până la finalul setului, deşi a avut patru mingi de break la 4-4. În decisiv, Halep a început cu break, dar acela a fost singurul ei game din setul 3. a fost al doilea meci în aceeaşi zi pentru Simona, care a continuat partida cu bulgăroaica Tsvetana Pironkova. Meciul fusese întrerupt la scorul de 7-6 (6), 2-1 pentru adversară, dar Simona a câştigat ultimele două seturi cu 7-6 (4), 7-5.

"A fost un meci dificil. Am condus. Cred că am jucat chiar bine, dar în al treilea set m-am simţit obosită. E normal, am jucat multe seturi azi. Dar a fost un meci bun, iar în final ea a fost mai puternică. Mi-a plăcut la Eastbourne. A fost foarte bine că am venit aici şi am jucat aceste meciuri. Mă simt puţin obosită, dar am suficient timp pentru a mă recupera" a declarat Simona la conferinţa de presă de la finalul partidei cu Wozniacki. Ea e încrezătoare înainte de debutul la Wimbledon şi abia aşteaptă să evoluze pe iarba londoneză. Anul trecut, Simona s-a oprit în sferturi la al treilea turneul de Grand Slam al anului, învinsă de actualul numă 1 mondial, nemţoaica Angelique Kerber: "Simt că am avut un început bun pe iarbă. Am fost sută la sută cu toate, emoţii, sentimente şi joc. Eu mă simt pregătită, dar vom vedea. Mâine (nr. azi) merg la Wimbledon. Mi-am programat deja antrenamentul, deci sunt ca pe jar". La dublu, în primul tur, Monica Niculescu şi taiwaneza Hao-Ching Chan au fost învinse de cuplul Timea Babos (Ungaria), Andrea Hlavackova (Cehia), cu 6-3, 4-6, 10-6. 

La acelaşi turneu, germanca Angelique Kerber (1 WTA) a fost învinsă în sferturi de britanica Johanna Konta (7 WTA, cs 7) cu 6-3, 6-4. Konta a fost la un pas de o accidentare la Eastbourne, chiar localitatea în care locuieşte. Până la urmă, britanica a încheiat cu succes una dintre cele mai grele zi a carierei: în doar câteva ore, le-a eliminat pe Kerber, liderul mondial, şi Ostapenko, deţinătoarea trofeului Roland Garros. ”A fost o după-amiază încărcată, nu doar pentru mine, ci şi pentru alte jucătoare. S-a jucat mult tenis şi abia aştept să mă recuperez cât mai repede”, a spus britanica născută la Sydney, după victoria cu Kerber. Germanca îşi va păstra fotoliul de lider mondial, după ce Halep a pierdut. Dacă Simona se califica în semifinale, ajungea, de luni, pe locul 1 WTA. 

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto

Citeste despre: Simona Halep, wta, Caroline Wozniacki, Eastbourne


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!