Simona s-a aflat ultima dată pe locul 3 pe 15 februarie, iar după o pauză de aproape opt luni poate reveni pe podium. Înainte de toate să spunem că misiunea româncei este, la prima vedere, mai simplă, deoarece anul trecut a fost eliminată în primul tur. De această dată, ea este calificată direct în turul 2, deci se află, deja, pe plus în ceea ce priveşte numărul de puncte pe care le va primi în urma prestaţiei de la Beijing. În 2015, poloneza Agnieszka Radwanska (3 WTA, 5535 p) a ajuns în semifinale, deci – în condiţiile în care acum s-a calificat în turul 3 - mai are nevoie de încă două victorii pentru a-şi egala performanţa. O eliminare în turul 3 sau în sferturi ar face ca poloneza să piardă puncte. Pentru spaniola Garbiñe Muguruza Blanco (4 WTA, 5246 p), lucrurile sunt mai complicate, deoarece este deţinătoarea trofeului, deci este nevoită să câştige finala în acest an ca să nu piardă puncte.
Varianta cea mai sigură prin care Halep (5 WTA, 4987 p) poate urca două locuri în ierarhia WTA este să câştige competiţia. Românca are şi alte variante să ajungă pe 3, dar depinde şi de rezultatele celor două jucătoare mai sus amintite. Pe Muguruza o depăşeşte dacă spaniola nu se impune la China Open, deoarece ibericei i se vor scădea cel puţin 350 de puncte şi ar ajunge la 4896, Simona având, acum 4987, la care se adaugă 65 pentru prezenţa în turul 2. Pe Radwanska, Halep o va depăşi în următoarele două situaţii:
a) dacă poloneza se opreşte în turul 3 şi Simona ajunge în semifinale,
b) dacă Agnieszka este eliminată în sferturi şi Halep se califică în ultimul act.
O eventuală calificare a polonezei în penultimul act face imposibilă urcarea Simonei pe locul 3.
Foto: Neal Trousdale


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!