Ea a învins-o în turul 3 pe Yulia Putintseva (Kazahstan, 38 WTA) cu 6-1, 6-4. Prin această victorie, Simona şi-a egalat performanţa de anul trecut, iar adversara din această noapte e belgianca Elise Mertens (17 WTA, cs 16), care a trecut cu 6-1, 6-7 (5), 6-0 de Catherine Cartan “Cici” Bellis. Românca are avantaj în meciurile directe, 2-1. Mertens s-a impus în finală la Doha în 2019 cu 3-6, 6-4, 6-3, iar Halep a câştigat primele două întâlniri din 2018: în optimi la Roland Garros (6-2, 6-1) şi în 16-imi la Madrid (6-0, 6-3).
„Am jucat de mai multe ori, destul cât să ştiu cum joacă şi ce trebuie să fac împotriva ei. Voi fi pregătită pentru acest meci. Va trebui să lupt. Chiar dacă ea joacă foarte bine, voi fi pregătită. Ea luptă până la final, nu renunţă niciodată. Are in joc bun, joacă repede, aproape de linia de fund”, a spus Halep, citată de site-ul WTA. „Cred că mi-am îmbunătăţit serviciul, iar returul arată bine, vin la fileu, mi-am inclus câteva scurte în jocul meu, deci e un mare pas înainte. Sunt mulţumită de jocul meu”, a mai precizat campioana de la Wimbledon, care la Melbourne a jucat finala acum doi ani.
Programul de azi al românilor la Australian Open:
Optimi, simplu feminin, Rod Laver Arena, primul meci al zilei, de la ora 2.10 a României, Elise Mertens (Belgia, 17 WTA, cs 16) - SIMONA HALEP (3 WTA, cs 4), în al patrulea meci direct: 0-6, 3-6 în 2018 în turul 2 la Madrid, 2-6, 1-6 în 2018 în optimi la French open, 3-6, 6-4, 6-3 în 2019 în finală la Doha
optimi, dublu feminin, 1573 Arena, al patrulea meci al zilei, de la ora aproximativă 5.30 a României, Hao-Ching Chan, Latisha Chan (ambele Taipei; cs 7) - MONICA NICULESCU, Misaki Doi (Japonia)
Turul 1, dublu juniori, Terenul 22, al cincilea meci al zilei, de la ora aproximativă 8.00 a României, Nicholas David Ionel, Leandro Riedi (Elveţia; cs 5) - Giovanni Mpetshi Perricard, Max Westphal (ambii din Franţa)
Foto: pagina de facebook a româncei


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!