România este ţara cel mai bine reprezentată, cu patru jucătoare pe tabloul principal. Printre ele, liderul mondial Simona Halep. Constănţeanca de 26 de ani a câştigat la Shenzhen în 2015, iar în 2018 va fi prezentă în China pentru a pregăti primul Grand Slam al anului, Australian Open. De altfel, Halep nu va mai juca vreun turneu înainte de a merge la Melbourne. Alături de Halep, la Shenzhen vor juca Irina Begu, Monica Niculescu şi Mihaela Buzărnescu. Niculescu a câştigat de două ori la dublu în China, în 2014 şi 2016, în timp ce Raluca Olaru a fost finalistă o dată.
Campioana de la Roland Garros, Jelena Ostapenko, şi Maria Sharapova sunt alte nume importante care se vor afla pe tabloul de la Shenzhen. Înaintea de a merge în China, Simona Halep va participa la un turneu demonstrativ, World Tennis Thailand Championship 2017, pe 23 şi 24 decembrie.
Foto: pagina de twitter a competiţiei


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!