Simona Halep o întâlneşte, pe Terenul 1, pe Su-Wei Hsieh (Taipei, 48 WTA), pe care a învins-o în singurul meci direct, în 2013, cu 6-7 (5), 6-1, 6-2 în primul tur la Cincinnati. Românca este încrezătoare că poate câştiga al doilea turneu de Mare Şlem din carieră. Ea a susţinut ieri o conferinţă de presă în care a spus, printre altele: "Încerc să mă adaptez pe această suprafaţă cât mai mult posibil. Am curajul să spun că poate am o şansă de a câştiga acest titlu, dar nu vreau să mă concentrez pe asta. Vreau să mă concentrez pe fiecare meci. Dacă mă voi califica în finala turneului, va fi o mare provocare".
Fostul antrenor al sportivei născută în Constanţa, Adrian Marcu, este de părere că Halep poate reuşi un parcurs lung în Marea Britanie: „Simona este foarte bine. La concursurile de Grand Slam, chiar dacă e tur de forţă, joci o dată la două zile, nu este la fel de intens ca în concursurile individuale în care poţi avea şi cinci meciuri în cinci zile. Primul tur, turul doi - e mai greu de jucat. Când s-a concentrat mai bine, când a început să dea drumul la motoare, nu a mai luat niciun game chinezoaica. Este bine, s-a refăcut, s-a odihnit şi cred că este în regulă pentru acest concurs unde vedem că multe dintre favorite au pierdut deja. Cred că, ştiind că are numărul unu asigurat, are o şansă să câştige”.
Programul de azi al românilor la Wimbledon Championships:
Simplu feminin, Turul 3, Terenul 1, de la ora 15.00 a României, SIMONA HALEP (1 WTA, cs 1) – Su-Wei Hsieh (Taipei, 48 WTA), al doilea meci direct: 6-7 (5), 6-1, 6-2 în 2013 în turul 1 la Cincinnati
Simplu junioare, Turul 1, Terenul 6, al patrulea meci al zilei, de la ora aproximativă 19.00 a României, Naho Sato (Japonia, cs 12) – ANDREEA PRISĂCARIU
Dublu feminin, Turul 2, Terenul 8, nu înainte de ora aproximativă 14.30 a României, IRINA-CAMELIA BEGU, MIHAELA BUZĂRNESCU (cs 15) – ANA BOGDAN, Kaitlyn Christian (Statele Unite)
Simplu juniori, Turul 1, Terenul 11, al treilea meci al zilei, de la ora aproximativă 16.00 a României, Deney Wassermann (Olanda) – FILIP CRISTIAN JIANU (cs 13)
Dublu Mixt, Turul 1, Terenul 17, al patrulea meci al zilei, de la ora aproximativă 17.00 a României, MIHAELA BUZĂRNESCU, Marcin Matkowski (Polonia) – Alicja Rosolska, Divij Sharan (Polonia, India)
Foto: pagina oficială a competiţiei


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!