Liderul mondial a avut emoţii doar în primul set al partidei cu britanica Niole Gibbs (110 WTA). Românca s-a desprins la 3-1, a fost egalată, iar la 5-4 a pus capăt setului cu un game alb. În partea a doua a confruntării, Simona a realizat trei break-uri, nu şi-a cedat niciodată serviciul, convertind în punct a doua minge de meci la 69 de minute de la primul serviciu. Următoarea adversară a sportivei din Constanţa este chinezoaica Ying-Ying Duan (91 WTA), care a trecut cu 6-2, 7-5 de Evgeniya Rodina (Rusia, 111 WTA).
"Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru că aţi venit la meci! E foarte frumos să joc aici la Shenzhen, unde am şi câştigat titlul acum doi ani. Mă bucur pentru prima victorie a anului. Sunt bucuroasă şi mă bucur de tenis. Chiar dacă anul trecut nu am jucat atât de bine, îi aştept pe fani să mă susţină în continuare, sper să câştig mai multe jocuri aici, vă aştept şi la jocurile viitoare până la finală", a declarat Halep la interviul acordat pe teren, ea confirmând şi că a încheiat parteneriatul cu firma de echipament sportiv adidas, dar fără să spună care va fi numele viitorului sponsor principal. "Ieri (n.r.-31 decembrie) a fost ultima zi în care am putut să port echipament Adidas, pentru că parteneriatul a luat sfârşit. Acum nu am niciun sponsor, managerul meu se ocupă, aşa că nu am idee cu cine voi semna. E abia prima zi a anului, aşa că nu mă grăbesc", a spus Halep.
În schimb, Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de Maria Şarapova (Rusia, 59 WTA) cu 6-3, 6-0. Românca a realizat primul break al confruntării, la 2-2 în primul set, dar din acel moment şi până la finalul partidei nu şi-a mai trecut în cont niciun game.
Azi vor juca toate româncele prezente pe cele două tablouri. La simplu, Ana Bogdan (105 WTA) o are adversară, în primul meci al zilei de pe Terenul 1, de la ora 5.00 a României, pe Camila Giorgi (Italia, 80 WTA) în al doilea meci direct. Sportiva din peninsulă s-a impus la ediţia precedentă a turnelui de la Shenzhen, tot în primul tur, cu 1-6, 7-6 (5), 6-3.
Celelalte cinci jucătoare din ţara noastră vor juca la dublu. Tot în primul meci al zilei, de la ora 5.00 a României, dar pe Terenul 2 va fi un duel 100 % românesc: Irina-Camelia Begu şi Simona Halep le au adversare pe Irina Maria Bara şi Mihaela Buzărnescu. În fine, pe Terenul 2, în al treilea meci al zilei, de la ora aproximativă 8.00 a României, Raluca Olaru şi ucraineanca Olga Savchuk, desemnate a doua pereche favorită la câştigarea trofeului, le întâlnesc pe Nicole Gibbs şi Carol Zhao din Canada.
Foto: pagina de facebook a turneului


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!