Chela, jucatorul mai bun
Dupa opt victorii consecutive la turneul bucurestean, Albert Montanes (Spania), campionul en-titre si favoritul principal al acestei editii, este nevoit sa paraseasca terenul invins dupa ce in semifinale Juan Ignacio Chela (Argentina) s-a impus in doua seturi, scor 6/1, 6/3.
Inca din startul partidei argentinianul s-a aflat la conducere, el dominandu-si adversarul la toate capitolele, iar pe fondul unor numeroase greseli nefortate de partea ibericului, setul intra in contul lui Chela cu scorul de 6/1.
Meciul continua in aceeasi directie si in partea a doua, greselile nefortate continuand pe partea fileului lui Montanes. In aceste conditii, break-ul nu intarzie sa apara inca de la inceputul setului secund, jucatorul din tara tangoului desprinzandu-se rapid la scorul de 4-1. La acest scor, ibericul isi arunca in joc ultimele arme, aducandu-si aminte de meciurile bune de la editia trecuta si castiga doua game-uri consecutive, apropiindu-se la 3-4. Revenirea compionului in exercitiu se incheie, Chela trezindu-se la timp si finalizand meciul dupa 1 ora si 22 de minute de joc, rezultat final 6/1, 6/3.
Turneul carierei pentru Andujar
Revelatia acestei editii a turneului BCR Open Romania, Pablo Andujar, clasat pe pozitia 105 in ierarhia mondiala , continua seria meciurilor excelente pe zgura de la Arenele BNR si obtine in premiera tichetul pentru o finala in circuitul ATP.
Adversarul sau din semifinale a fost conationalul sau, Marcel Granollers, ocupant al locului 87 ATP, nimeni altul decat cel care l-a eliminat la aceasta editie a turneului pe romanul Victor Hanescu. Aceasta partida a fost a sasea intalnire dintre cei doi, dar prima in circuitul ATP, Andujar cu aceasta victorie reusind sa restabileasca egalitatea la trei.
Meciul a durat peste 3 ore si 10 minute, o disputa tipica pentru doi reprezentanti ai scolii spaniole de tenis, cu schimburi lungi de mingi din spatele terenului. Scorul final a fost 7/6(5), 4/6, 6/4 in favoarea lui Pablo Andujar, originar din Cuenca, Spania si in varsta de 24 de ani.
Jucatorii care au fost invinsi in penultimul act al competitiei, respectiv Albert Montanes si Marcel Granollers si-au asigurat 90 de puncte ATP si suma de 18.920 de euro, in timp ce Andujar si Chela, lupta duminica pentru trofeul Tiriac-Nastase, un cec in valoare de 66.580 de euro si 250 de puncte ATP.
Finala turneului se va desfasura duminica, 26 septembrie, cu incepere de la orele 15.
Text: Alexandru Andronache si Radu Mihaila


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!