Fără români în prima zi la French Open

Astăzi începe French Open (42.661.000 de euro premii totale), al doilea de Mare Şlem al anului, dar niciun român nu va juca pe terenurile din coplexul sportiv Roland Garros.

26.05.2019 02:03, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Fără români în prima zi la French Open

Australianul Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, este expertul ESPN al turneului de pe zgura pariziană. Favoriţii lui la câştigarea trofeelor sunt Simona Halep (3 WTA) şi liderul ierarhiei ATP, Novak Djokovic. În plus, crede că Victoria Azarenka şi Juan Martin del Potro pot produce surprize. Cahill ştie că românca joacă rolul ei preferat şi de fiecare dată se simte încrezătoare pe terenurile din  complexul Roland Garros. În plus, consideră că este foarte greu s-o învingi pe Simona pe zgură într-un turneu care se întinde pe mai multe zile. Ceilalţi experţi ESPN care îi dau credit Simonei sunt Patrick McEnroe, Chris Evert, Cliff Drysdale, Rennae Stubbs, Alyssa Roenigk, Rom Hamilton şi Jerry Bembry. Brad Gilbert, Peter Bodo şi D’Arcy Maine o văd învingătoare în finală pe olandeza Kiki Bertens, Pam Shriver şi Simon Cambers cred că Petra Kvitová din Cehia va câştiga trofeul, iar Bonnie Ford mizează pe americanca Sloane Stephens.

Darren spune despre Djokovic că joacă pentru propriul loc în istoria tenisului, aflându-se pentru a doua oară în istorie la un pas de a cuceri toate cele patru trofee de Mare Şlem la rând. Sârbul a bifat prima performanţă de acest gen acum trei ani, adjudecându-şi Wimbledon şi US Open în 2015, Australian Open şi Roland Garros în 2016. Acum, el este deţinătorul trofeelor la Wimbledon, US Open şi Austtralian Open. 

În primul tur, Simona, deţinătoarea titlului, o va înfrunta pe australianca Ajla Tomljanovic în prima rundă la French Open, al doilea de Mare Şlem al anului. Halep a câştigat ambele dueluri de până acum cu Tomljanovic (47 WTA), în 2010, în Fed Cup, cu 6-7 (5), 6-1, 7-6 (2), şi anul trecut, în turul 2 la Cincinnati, cu 4-6, 6-3, 6-3. Dacă trece de jucătoarea născută la Zagreb, Halep o va întâlni pe Chloe Paquet (Franţa, 223 WTA, beneficiarã a unui wild card) sau Magda Linette (Polonia, 86 WTA).

Mihaela Buzărnescu (30 WTA, cs 30) va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Alexandrova (60 WTA), pe care a învins-o în singurul meci direct, în 2017, la Poitiers (ITF, 100.000 dolari), cu 6-2, 6-4 în sferturi. Următoarea adversară ar putea fi Barbora Strýcová (Cehia, 41 WTA) sau Samantha Stosur (Australia, 89 WTA).

Sorana-Mihaela Cîrstea (93 WTA) va avea un meci foarte dificil, contra Petrei Kvitová (Cehia, 6 WTA, cs 6). Aceasta din urmă conduce cu 5-2 în meciurile directe, ultimul fiind câştigat cu 6-0, 6-4 de Petra, în 2016, în primul tur la Wimbledon. Din trei partide jucate pe zgură, cehoaica le-a câştigat pe toate. O posibilă victorie îi scoate Soranei-Mihaela în cale pe spaniola născută la Chişinău Aliona Bolşova Zadoinov (140 WTA, venită din calificări) sau pe Vera Zvonareva (Rusia, 78 WTA).

În fine, Irina-Camelia Begu (118 WTA) va primi replica unei chinezoaice, Lin Zhu (108 WTA), aceasta fiind prima lor confruntare. Dacă se impune, românca va juca în continuare cu o sportivă din Cehia, Karolína Muchová (73 WTA), sau cu estonianca Anett Kontaveit (17 WTA, cs 17)

Japoneza Naomi Osaka, liderul mondial, va juca în primul tur contra slovacei Anna Karolína Schmiedlová (92 WTA), în timp ce Karolína Plíšková (Cehia, 2 WTA, cs 2) va debuta la Paris împotriva americancei Madison Brengle (97 WTA). Dacă trece de Schmiedlová, Osaka o va înfrunta în turul secund pe Jelena Ostapenko (Letonia, 40 WTA) sau Victoria Azarenka (Belarus, 44 WTA). Pe sfertul de tablou al liderului mondial se mai află americancele Madison Keys (14 WTA, cs 14; posibil duel în optimi), Serena Williams (10 WTA, cs 10; sferturi) şi Alison Riske (53 WTA; sferturi), dar şi canadianca Bianca-Vanessa Andreescu (22 WTA, cs 22).

La masculin, singurul român de pe tabloul principal, Marius Copil (81 ATP), îl va înfrunta în prima rundă pe francezul Benoît Paire (51 ATP). Va fi prima confruntare directă. Copil se află la a treia prezenţă pe tabloul principal la French Open. În 2017 a fost învins în primul tur de spaniolul Albert Ramos-Vinolas cu 6-7 (1), 6-1, 6-4, 6-2 după ce trecuse de trei tururi preliminare, iar anul trecut tot în prima rundă, cu 2-6, 6-7 (4), 7-5, 6-2, 10-8 de italianul Marco Cecchinato, care a ajuns ulterior în semifinale.

Principalul favorit, sârbul Novak Djokovic, va juca în primul tur contra polonezului Hubert Hurkacz (43 ATP), iar spaniolul Rafael Nadal, deţinătorul titlului şi al doilea favorit, va debuta contra unui jucător venit din calificări. Elveţianul Roger Federer (3 ATP, cs 3) revine la Roland Garros după o avbsenţă de 4 ani şi va juca în prima rundă împotriva italianului Lorenzo Sonego (73 aTP).

Meciurile de la Roland Garros 2019 sunt difuzate în România de Eurosport.

Foto: pagina de twitter WTA

Galerie Foto

Citeste despre: Simona Halep, wta, Roland Garros, Franţa, French Open


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!