Dupa prima zi la Cupa Radio Romania 2012

Prima zi a turneului Cupa Radio Romania s-a incheiat cu bine, pe fondul unei vremi in sfarşit potrivite pentru tenis, după ploioasele săptămani anterioare.

03.06.2012 07:51, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Dupa prima zi la Cupa Radio Romania 2012

Ieri s-au disputat primele meciuri  de simplu de la seniori. Şi surprizele nu au lipsit: din prima jumătate a tabloului doar un singur cap de serie a reuşit să se califice în turul II, Ioniţă Andrei, şi asta după un meci de 3 seturi cu Ilie Robert. Spre surpriza tuturor, primul cap de serie, Bogdan Ursu (nr. 23 naţional), a pierdut, neaşteptat, cu 6-2, 6-0 în faţa lui Andrei Călina, cel care până la jumătatea anilor 2000 era considerat ca una din speranţele tenisului nostru, dar care ulterior a dispărut din peisajul sportului de performanţă. Cu toate că scorul pare unul sever, nu se poate spune că meciul nu a fost disputat, schimburile de mingi prelungite constituind o constantă pe parcursul acestuia.

Mult mai echilibrat din punct de vedere al scorului a fost meciul dintre Toni Stanca şi favoritul 7, Alexandru Grigoriţă, în care outsiderul, după un prim set pierdut cu 5-7, a revenit şi, mai proaspăt din punct de vedere fizic, a reuşit să-şi adjudece următoarele seturi cu 6-1, 6-3. În aceeaşi jumătate superioară a tabloului, Alex Mihailov a trecut, nu fără emoţii de Andrei Pătrui, deşi în al doilea set părea că scăpase în căştigător la scorul de 5-1; scor final: 6-3, 6-3.

În cea de-a doua jumătate a tabloului calculul hârtiei s-a respectat şi favoriţii au ajuns "in corpore" în sferturile de finală. O menţiune specială pentru felul în care Andrei Hanghiuc şi-a apărat şansele cu sportivitate şi fair play în faţa mai tânărului său adversar, Tiberiu Creţu: din păcate, în finalul setului decisiv, după ce a avut două mingi de meci, Andrei a trebuit să abandoneze din cauza unei entorse la gleznă, după o alunecare nereuşită. Să nu uităm de cea mai spectaculoasă minge a primei zile, un drop-stop impecabil de lângă fileu al lui Firas Abdulwahed, după un schimb intens de mingi lovite cu forţă, în cel mai disputat meci al acestei părţi a tabloului. Minge aplaudată de toată asistenţa, mai puţin de adversar care a făcut o remarcă nesportivă despre "norocul" celuilalt.

Ziua de duminică, va debuta cu cel mai aşteptat meci prin prisma rezultatelor de până acum, cel dintre Andrei Călina şi Toni Stanca, urmat de o altă confruntare interesantă: Andrei Ioniţă vs Alex Mihailov.

Între orele 10 şi 12 va avea loc şedinţa tehnică pentru categoria 14 ani băieţi iar după-amiază încep meciurile de pe tabloul de dublu al seniorilor.

Galerie Foto


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!