Dulce şi amar în prima săptămână la Wimbledon

06.07.2015 19:22, de , 0 comentarii

Dulce şi amar în prima săptămână la Wimbledon

Cel de-al treilea turneu de Grand Slem din calendar şi singurul care se dispută pe iarbă a început cu speranţe mari pentru jucătorii români. Niciunele mai mari decât cele puse pe umerii Simonei Halep. Numărul trei mondial a fost eliminată în primul tur de slovaca Jana Cepelova, numărul 106 în clasamentul WTA, în trei seturi, scor 5 – 7, 6 – 4, 6 – 3. În urma înfrângerii, Simona Halep poate pica până pe locul 5 în clasamentul mondial, la finalul turneului. 


Prima româncă eliminată la Wimbledon a fost, însă, Alexandra Dulgheru, locul 59 în clasamentul WTA. Ea a fost învinsă în două seturi, scor 6 – 2, 6 – 1, de franţuzoaica Kristina Mladenovici, a 38-a jucătoare a lumii. Alexandra a căzut acum pe locul 60, dar mult mai deranjate sunt problemele de sănătate care par din nou să fie un obstacol pentru anul competiţional.


Un parcurs mai bun a avut Irina Begu. Ea ajuns până în turul trei al turneului, unde a întâlnit, însă, numărul 4 mondial, Maria Şarapova. Irina nu a putut face faţă rusoaicei şi a fost eliminată în două seturi, scor 6 – 4, 6 – 3. Pentru Begu, turneul s-a încheiat şi la dublu, după ce a pierdut în turul doi alături de partenera sa, Lara Arruabarrerna.


Surpriza plăcută este Monica Niculescu. Locul 48 WTA şi-a egalat cea mai bună performanţă la un turneu de Grand Slem şi s-a calificat în optimi, după ce a învins-o pe cehoaica Kristyna Pliskova, locul 134 WTA în două seturi, scort 6 – 3, 7 - 5. Niculescu o va întâlni acum pe elveţianca Timea Bacsinsykz. Româncă a fost eliminată, însă, din tabloul la dublu, unde se calificase alături de ucraineanca Olga Savciuk în turul doi.


În tabloul masculin, Florin Mergea şi Horia Tecău au un parcurs foarte bun la dublu, însă nu ca pereche. Tecău şi partenerul său olandez Jean Julien Roger s-au calificat în optimile turneului, după ce i-au învins pe Andre Begemann şi Julian Knowle, scor 1 – 6, 3 – 6, 6 – 4, 6 – 2, 15 – 13. În optimi, ei îi vor întâlni pe învingătorii meicului din Rober Lindstedt/Jurgen Melzer şi Lleyton Hewitt/Thanasi Kokkinakis. 


Perechea formată din Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna a câştigat turul doi împotriva lui Thomas Bellucci şi Duran Guillermo, scor 7 – 5, 7 – 6 (7), 7 – 6 (7). În optimi, Mergea şi Bopann vor juca împotriva cuplului Lukasz Kubot/Max Mirnyi.



Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!