Primul set al finalei de simplu a avut mai multe răsturnări de scor: Jaqueline a avut 1-0, adversara a întors la 2-1, românca a preluat din nou conducerea cu 3-2, după care Vdovenco a condus cu 4-3 şi 5-4. Din acest moment, însă, Cristian a câştigat trei gameuri la rând, dintre care două pe serviciul adversarei, trecându-şi în cont setul la prima oportunitate pe care a avut-o. În partea a doua a meciului, românca s-a distanţat la 3-0, s-a văzut egalată, după care nu a mai pierdut niciun game până la finele partidei. Este al cincilea titlu în palmaresul Jaquelinei şi al patrulea în acest an, după cele trei în serie de la Sharm el-Sheikh. Românca are şi cinci titluri la dublu: unul în 2013, la Balş (alături de românca Raluca Elena Platon), două în 2015, la Arad (alături de Gabriela Elena Ruse) şi la Pereira (alături de brazilianca Laura Pigossi) şi două în 2016, la Fort-en-France (alături de italianca gaia Sanesi) şi săptămâna trecută, la Arad (alături de grecoaica Despina Papamichail).
Foto: arhiva personală


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!