Două victorii în aceeaşi zi pentru Buzărnescu

Jucătoarea română Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturile probei de simplu a turneului J&T Banka Prague Open (Cehia, 226.750 dolari premii totale) şi în finala de dublu a aceleiaşi competiţii, ambele victorii obţinându-le miercuri.

03.05.2018 01:25, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Două victorii în aceeaşi zi pentru Buzărnescu

Buzărnescu (37 WTA la simplu, cs 7) s-a impus în 89 de minute în faţa germancei Antonia Lottner (158 WTA) cu 6-0, 7-6 (7). Ambele seturi au fost echilibrate, chiar dacă în prima parte a confruntării Mihaela nu a cedat niciun game. În debutul meciului, de eemplu, Mihaela a salvat două mingi de break până să-şi facă serviciul, iar la 3-0 a convertit în punct a patra minge de break. În setul secund, Buzărnescu a condus cu 3-2, dar Lottner a câştigat trei game-uri la rând. Românca a salvat o primă minge de set şi alte două în game-ul următor, în care adversara a servit pentru a duce meciul în decisiv. s-a făcut 5-5, după care fiecare jucătoare şi-a făcut serviciul. Şi tie-break-ul a fost echilibrat, cu multe puncte câştigate pe serviciul advers (11 din cele 16 jucate în total). La 6-5, Mihaela a ratat o minge de meci pe propriul serviciu, după care la 6-7 a salvat una de set pe serviciul adversarei. La 8-7, însă, Buzărnescu şi-a adjudecat punctul izbăvitor şi o va întâlni în sferturi pe Kristýna Plíšková (Cehia, 74 WTA), care a dispus de Qiang Wang (China, 65 WTA) cu 6-2, 7-6 (3). 

La dublu, în turul 2, Buzărnescu şi Lidia Morozova (Belarus) au avut nevoie de super tie-break pentru a trece de Desirae Krawczyk şi Giuliana Olmos (Statele Unite, Mexic). Scorul final a fost 6-3, 4-6, 10-8. În semifinale ar fi trebuit să le întâlnească pe cehoaicele Barbora Štefková şi Barbora Strýcová, beneficiare ale unui wild card, dar acestea au declarat forfait. În ultimul act, perechea româno-belarusă va întâlni învingătoarea meciului Andrea Sestini Hlaváčková, Renata Voráčová (ambele Cehia; cs 1) – Nicole Melichar, Květa Peschke (Statele Unite, Cehia; cs 3).

Elena Gabriela Ruse, în schimb, a pierdut ambele meciuri de miercuri. La simplu, românca aflată pe locul 220 mondial şi venită în calificări a cedat cu un dublu 6-4 în faţa chinezoaicei Shuai Zhang (31 WTA, cs 6). Partida a durat 89 de minute, iar în primul set s-a consemnat un singur break, adjudecat de asiatică atunci când conducea cu 5-4. În partea a doua a confruntării, chinezoaica a realizat break la 2-1, iar la 5-3 a ratat o primă minge de meci pe serviciul Elenei Gabriela. Ruse a câştigat şi ea break, la a patra “încercare”, după care a servit pentru a egala. Ea s-a văzut condusă cu 40-15, a salvat două mingi de meci, a avut o ocazie de a pune 5-5 pe tabelă, a ratat-o, după care Zhang a câştigat punctul care a trimis-o în sferturi. Prin calificarea în turul 2 la Praga, după ce a trecut de trei tururi preliminare, Ruse va ajunge pe locul 203 sau 204, cel mai bun al carierei. La dublu, Elena Gabriela şi Viktória Kužmová (Slovacia) au fost învinse în turul 2 cu 6-1, 6-0 de Melichar şi Peschke.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto

Citeste despre: mihaela buzarnescu, wta, J&T Banka Prague Open, Gabriela Ruse, Cehia


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!