Perechea alcătuită din jucătorul român Horia Tecău şi cel olandez Jean-Julien Rojer (cs 11) a trecut fără problemel de primul tur la Roland Garros (Franţa, 39,2 milioane de dolari), al doilea turneu de Mare Șlem al anului, care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv Stade Roland Garros. Cei doi au cedat doar trei game-uri, 6-2, 6-1, în meciul cu Thomaz Bellucci şi Carlos Berlocq (Brazilia, Argentina). Meciul a durat 57 de minute, iar cuplul sud-american şi-a creat două oportunităţi de a câştiga pe serviciul adversarilor, ambele fiind ratate. Tecău şi Rojer au realizat două break-uri în primul set, la 1-0 şi la 5-2, contabilizând şi două game-uri albe. În partea a doua a meciului, românul şi olandezul nu au mai cedat niciun game de la 1-1, punând capăt confruntării la prima ocazie ivită. În turul următor, Horia şi Jean-Julien îi vor întâlni pe câştigătorii partidei Constant Lestienne, Corentin Moutet (ambii din Franţa; beneficiari ai unui wild card) - Dustin Brown, Yen-Hsun Lu (Germania, Taipei). Pentru accederea în turul secund, favoriţii numărul 11 vor primi câte 90 de puncte ATP. românul şi olandezul au câştigat săptămâna trecută turneul de la Geneva, iar în 2016 au ajuns la Roland Garros în turul 2.
Debut în forţă pentru Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer la Roland Garros
Accesați link-ul pentru o galerie foto exclusivă realizată pentru www.OpenTenis.ro de Neal Trousdale.
Citeste despre: Horia Tecau, ATP, Roland Garros, Jean-Julien Rojer


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!